încovoiat¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: încovoia] (Rar) 1 Curbare. 2 Încovoiere 3 (Fig) Asuprire. 4 (Fig) Umilire.

încovoiat², ~ă a [At: CANTEMIR, IST. 174 / Pl: ~ați, ~e / E: încovoia] 1 Curbat. 2 (D. nas) Coroiat. 3 Adus de spate Si: încovrigat² (4), cocârjat. 4 (Fig) Apăsător. 5 (Fig) Umil.

ÎNCOVOIÁT, -Ă, încovoiați, -te, adj. 1. Curbat, arcuit. Se așeză... pe o rădăcină încovoiată ca un jilț. REBREANU, I. 19. Atîrnă pe coapsa stîngă o sabie încovoiată. NEGRUZZI, S. I 23. 2. (Despre oameni) Adus de spate, gîrbov, cocîrjat. Floarea nu-și dezlipea ochii de umerii... încovoiați [ai lui Miai]. DUMITRIU, N. 290. Zaharia Duhu a rămas încovoiat pe banca de lemn. C. PETRESCU, R. DR. 225.

ÎNCOVOIÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCOVOIA și A SE ÎNCOVOIA. Bară ~tă. 2) (despre persoane) Care este adus de spate; gârbov. /v. a (se) încovoia

încovoiat a. arcuit, strâmb.

ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor solicitări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

încovoia [At: GOLESCU, C. I 337^b / V: (înv) ~văi, ~văia, ~veia, ~via / Pzi: încovoi, (îvr) ~iez / E: slv *ковалгати, ucr ковалнь] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni curb Si: a (se) îndoi, a (se) arcui. 3-4 vtr (Spc) A (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. 5-6 vtr (Fig) A (se) umili.

ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. și tranz. A face să devină sau a deveni curb; a (se) îndoi, a (se) arcui; spec. a (se) curba, a (se) deforma în urma unor apăsări exterioare. ♦ Refl. Fig. A se umili. [Prez. ind. și: încovoiez] – Cf. sl. kovati „a făuri”.

ÎNCOVOIÁ, încovói, vb. I. Refl. (Despre ființe sau părți ale corpului) A se curba în formă de arc; a se arcui. Se încovoaie sub o izbucnire de plîns. SAHIA, N. 37. Dar brațele-i goale, unul se încovoaie în sus, ca să scoată o săgeată din cucura de pe umeri; celălalt se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55. Dinaintea gurei de la sobă se încovoia o mîță albă, care torcea de mulțămire. ALECSANDRI, O. P. 95. ◊ Tranz. Părintele Ionaftan își încovoie trupul slab și începu urcușul prin umezeala desișurilor. SADOVEANU, O. VII 209. (Fig.) Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie. EMINESCU, O. I 51. ◊ Refl. (Despre obiecte) Își alese o sabie cam ruginită, dar cu fierul ce se încovoia de se făcea covrig. ISPIRESCU, L. 21. ♦ Fig. (Despre persoane) A se umili. Eminescu... nu s-a încovoiat niciodată; era un om dintr-o bucată. CARAGIALE, N. S. 15. Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan Pe lîngă cei mai din coadă boierași de la divan? HASDEU, R. V. 125.

A SE ÎNCOVOIÁ mă încovói intranz. A căpăta formă de arc; a se arcui; a se îndoi; a se curba. ◊ A i ~ spinarea a se gârbovi. /cf. sl. kovati

A ÎNCOVOIÁ încovói tranz. A face să se încovoaie; a coroia; a arcui; a cambra; a curba. Vântul încovoaie copacii. /cf. sl. kovati

încovoià v. a (se) îndoi, a (se) pleca în jos: își încovoaie genuchii.4 [Dintr’un primitiv covoià, vechiu-rom. covăì, de origină necunoscută].

încovóĭ și -ĭéz, a -ĭá v. tr. (V. covăĭesc și șovăĭesc. – Încovoĭ, încovoaĭe, încovoĭem, -ĭațĭ, -oaĭe; să încovoaĭe; încovoind). Îndoĭ, curbez. V. refl. Ramurile se’ncovoaĭe de greutatea poamelor. – În Cov. a covoĭa. V. încujbez, ocimpesc.

încovoiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 încovoáie, 1 pl. încovoiém; conj. prez. 3 să încovoáie; ger. încovoínd

încovoiá vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. încovói, 3 sg. și pl. încovoáie, 1 pl. încovoiém; ger. încovoínd

ÎNCOVOIÁT adj. 1. arcuit, curb, curbat, îndoit, (livr.) cambrat, (rar) arcat, recurbat, (înv. și reg.) încujbat, scovârdat, (înv.) arcos. (Bară ~.) 2. v. îndoit. 3. curbat, îndoit, răsucit, strâmb. (Fiare ~.) 4. v. adus. 5. v. aplecat. 6. v. gârbovit. 7. v. gârbovit. 8. v. coroiat. 9. v. încovrigat.

ÎNCOVOIAT adj. 1. arcuit, curb, curbat, îndoit, (livr.) cambrat, (rar) arcat, recurbat, (înv. și reg.) încujbat, scovîrdat, (înv.) arcos. (Bară ~.) 2. curbat, îndoit, întors, răsucit, strîmb, strîmbat. (Cui ~.) 3. curbat, îndoit, răsucit, strîmb. (Fiare ~.) 4. adus, îndoit, rotilat. (Paloș ~.) 5. aplecat, curbat, înclinat, îndoit, lăsat, plecat, (reg.) polignit. (Copac cu crengile ~.) 6. adus, aplecat, cocîrjat, cocoșat, curbat, gîrbov, gîrbovit, înclinat, îndoit, plecat, strîmb, strîmbat, sucit. (Cu spinarea ~.) 7. ghebos, gheboșat, gîrbov, gîrbovit. (Om ~ de bătrînețe.) 8. acvilin, adus, cocîrjat, coroiat, curbat, (reg.) coroietic. (Nas ~.) 9. încîrligat, încolăcit, încovrigat, îndoit. (Coadă ~.)

ÎNCOVOIÁ vb. 1. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) îndoi, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovârda. (A ~ o bară metalică.) 2. v. apleca. 3. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) îndoi, a (se) strâmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 4. v. gârbovi. 5. a se coroia. (I s-a ~ de tot nasul.) 6. v. încovriga.

ÎNCOVOIA vb. 1. a (se) arcui, a (se) curba, a (se) îndoi, (livr.) a (se) cambra, (rar) a (se) recurba, (înv. și reg.) a (se) încujba, a (se) scovîrda. (A ~ o bară metalică.) 2. a (se) apleca, a atîrna, a cădea, a coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și reg.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile s-au ~ de rod.) 3. a (se) cocoșa, a (se) curba, a (se) îndoi, a (se) strîmba. (I s-a ~ de tot spinarea sub povară.) 4. a se cocîrja, a se cocoșa, a se gheboșa, a se gîrbovi, a se îndoi. (Bietul om, s-a ~ de tot de bătrînețe.) 5. a se coroia. (I s-a ~ de tot nasul.) 6. a (se) incîrliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) îndoi, (reg.). a (se) încîrjoia. (Cîinele își ~ coada.)

A (se) încovoia ≠ a (se) îndrepta

A încovoia ≠ a descovoia, a dezdoi

A se încovoia ≠ a se dezdoi