stralucit ~a [At: GCR II 89/1 / V: (rar) ~rel~ / Pl: ~itzi ~e / E: straluci²] 1 a (Inv; asr) Stralucitor (1). 2 a (Rar; d. vreme zile etc.) Stralucitor (2). 3 a (Inv; d. culori) Stralucitor (4). 4 a (D. ochi privire) Stralucitor (6). 5 a (Fig) Care arata denota elegantza deosebita lux excesiv abundentza etc. 6 a Care trezeshte admiratzie care impresioneaza in mod profund prin elegantza deosebita prin manifestari fastuoase excesiv de luxoase prin abundentza etc. Si: bogat (10) fastuos grandios luxos pompos somptuos splendid stralucitor (8) (liv) magnific (rar) sclipitor (4) (inv) stralucind (3) stralucios (3). 7 a (Fig; d. oameni) Care se face remarcat care se distinge in mod deosebit prin calitatzi sau fapte exceptzionale Si: celebru ilustru mare¹ renumit reputat vestit. 8 a (Pex) Dotat cu o inteligentza vie cu un talent deosebit shi de obicei spontan ce impresioneaza puternic. 9 a (D. manifestari insushiri ale oamenilor) Care arata o asemenea inteligentza sau un asemenea talent Si: sclipitor scanteietor stralucitor (10). 10 a Care iese din comun prin calitate sau prin valoare. 1112 a av (Care este) cu totul exceptzional Si: (rar) straluciu² (3) (inv) stralucind (2) stralucios (2) straluminat (2). 13 a (Pex) Care sa acoperit de glorie Si: eroic (6) glorios (4) vitejesc (pop) voinicesc. 14 sf (Bot; reg) Ipcarige (Gypsophila paniculata).

STRALUCÍT A stralucitzi te adj. 1. Care straluceshte; stralucitor lucios sclipitor. Era o luna frumoasa pe cer senin shi o lumina stralucita de se vedeau lamurit k ziua padurile de pe dealurile dimprejur. SADOVEANU O. I 400. Ce pulberi stralucite prin ceruri se intind. MACEDONSKI O. I 116. Neguri albe stralucite Nashte luna argintie Ea le scoate peste ape Le intinde pe cimpie. EMINESCU O. I 72. Stralucitelei veshminte le arunca el de groaza. ALEXANDRESCU M. 22. 2. (Despre oameni) Distins remarcabil. A fost elev stralucit shi a luat diploma cu distinctzie. REBREANU R. I 95. Facu un ospatz foarte mare in cinstea nepotusau la care ospatz au fost poftitzi cei mai stralucitzi oaspetzi. CREANGA P. 231. Mihai i trimise... doi soli pe banul Mihalcea shi pe logofatul Stoica cei mai stralucitzi dintre sfetnicii lui. BALCESCU O. II 270. ♦ Plin de stralucire; glorios. Tu nu trebuie sa te gindeshti la iubire inainte de atzi face o cariera stralucita. CALINESCU E. O. I 125. Au trecut timpii acei timpi de fapte stralucite. ALEXANDRESCU M. 16. ♦ Fastuos bogat splendid. Dupa acestea... au facut imparatul... o nunta stralucita. SBIERA P. 129. Din vreme in vreme da baluri stralucite. NEGRUZZI S. I 86.

STRALUCÍT ~ta (~tzi ~te) 1) v. A STRALUCI. 2) fig. Care se impune prin calitatzile sale; exceptzional; excelent. Opereta ~ta. 3) shi adverbial Care trezeshte incantare admiratzie; incantator; admirabil. A raspuns ~. /v. a straluci

stralucit a. fig. ilustru.

stralucít a adj. Ilustru distins: un stralucit general. Mare rasunator: o stralucita victorie. Adv. A reushi stralucit.

strelucit ~a a vz stralucit

STRALUCÍT adj. 1. v. sclipitor. 2. v. fastuos. 3. v. falnic. 4. v. vitejesc. 5. stralucitor (livr.) briant eclatant (fig.) rasunator. (Un discurs ~; un succes ~.)

STRALUCÍT adj. v. celebru faimos ilustru mare renumit reputat vestit.

STRALUCIT adj. 1. lucios lucitor scinteietor sclipitor stralucitor (rar) luciu (inv. shi reg.) stralucios. (Un diamant ~.) 2. bogat fastuos grandios luxos mare pompos somptuos splendid stralucitor (livr.) magnific (fig.) sclipitor. (Un alai ~; o nunta ~.) 3. falnic glorios (inv.) falos. (Un viitor ~.) 4. eroic glorios vitejesc (pop.) voinicesc. (O fapta de arme ~.) 5.* stralucitor (livr.) briant eclatant (fig.) rasunator. (Un discurs ~; un succes ~.)

stralucit adj. v. CELEBRU. FAIMOS. ILUSTRU. MARE. RENUMIT. REPUTAT. VESTIT.