lucitor ~oare [At: ASACHI S. L. I 176 / Pl: ~i ~oare / E: luci + tor] 1 a (D. ashtri sau alte surse de lumina) Care raspandeshte lumina. 2 a (D. ochi privire) Scanteietor. 3 a (Fig) Renumit. 4 a (Fig) Minunat. 5 a (Fig; d. oameni) Remarcabil. 6 a Evident. 7 a Care rasfrange lumina din cauza stralucirii sau a netezimii. 8 a (D. culori) Aprins. 9 sn (Reg) Mistrie. 10 sn (Reg) Pieptene des.

LUCITÓR OÁRE lucitori oare adj. (Despre surse de lumina) Care imprashtie lumina; stralucitor. K Iacov frumos shi tinar ceadormise la fintina Deshteptat fara de veste de un inger lucitor Ma chemashi la lupta crunta. MACEDONSKI O. I 94. De la nouri catra soare Printre luna shi luceferi Stele mindre lucitoare. CREANGA P. 221. Cite stele lucitoare... Pentru mine stau sa joace. JARNÍKBIRSEANU D. 398. ♦ (Despre obiecte) Care rasfringe lumina care sclipeshte. Bogatul par cen unde lucitoare Cadea pe umeri. CERNA P. 146. Mii de coifuri lucitoare ies din umbrantunecoasa. EMINESCU O. I 148. Palosh tremurator SHi la soare lucitor. TEODORESCU P. P. 104. ♦ (Despre ochi) Plin de viatza; expresiv; lucios. Uncheshul ishi atzinti asupra lui ochii lucitori. SADOVEANU O. VII 148.

LUCITÓR ~oáre (~óri ~oáre) 1) (despre surse de lumina) Care luceshte; stralucitor. 2) (despre obiecte) Care reflecta lumina; lucios; sclipitor. 3) fig. (despre ochi) Care vadeshte o stralucire deosebita; sclipitor; scanteietor. /luci + suf. ~tor

lucitor a. care luceshte.

lucitór adj. m. pl. lucitóri; f. sg. shi pl. lucitoáre

lucitór adj. m. pl. lucitóri; f. sg. shi pl. lucitoáre

LUCITÓR adj. 1. v. sclipitor. 2. v. lucios. 3. v. scanteietor.

LUCITOR adj. 1. licaritor scinteietor sclipitor (astazi rar) sclipind (pop. shi fam.) sclipicios (inv.) scinteind scinteios. (Lumina ~.) 2. lucios scinteietor sclipitor stralucit stralucitor (rar) luciu (inv. shi reg.) stralucios. (Un diamant ~.) 3. lucios scinteietor sclipitor (rar) luciu (inv.) sclivisit. (Un material ~.)