strălucitor, ~oare a [At: MINEIUL (1776), 62^v2/15 / V: (înv) ~rel~ / Pl: ~i, ~oare / E: străluci² + -tor] 1 Care produce o lumină vie sau care este puternic luminat Si: lucitor, scânteietor (2), sclipitor (1), (rar) sclipind, sticlitor, strălucit (1), (pfm) sclipicios, (îrg) sticlit, strălucios (1), vederos, (înv) scânteios, scânteind, sclipit², strălucind (1), străluminat (1), străluminos (1), (reg) sclipos, stelos Vz intens, mare¹, puternic, viu. 2 (D. vreme, zile etc.) Cu soare. 3 (D. vreme, zile) Cu luminozitate accentuată Si: însorit, luminos, radios, strălucit (2). 4 (D. culori) Care pare că degajează o anumită luminozitate. 5 Care impresionează puternic și plăcut ochiul Si: intens, viu, (înv) strălucit (11) Vz aprins. 6 (D. ochi, privire) Care are o strălucire specifică, vie, ce trădează un sentiment puternic, o stare de spirit intensă Si: scăpărător (9), scânteietor (3), sclipitor (5), (rar) strălucit (9), străluciu² (2), (înv) scânteios, sclipit². 7 (Fig) Care arată eleganță deosebită, lux excesiv, abundență etc. 8 Care impresionează în mod profund prin eleganță deosebită, prin manifestări fastuoase, excesiv de luxoase, prin abundență etc. Si: bogat (10), fastuos, grandios, luxos, pompos, somptuos, splendid, strălucit (6), (liv) magnific, (rar) sclipitor (4), (înv) strălucind (2), strălucios (2). 9 (Fig; d. oameni) Care se distinge în mod deosebit prin calități sau prin fapte excepționale Si: celebru, ilustru, mare¹, renumit, reputat, vestit. 10 (Pex) Dotat cu o inteligență vie, cu un talent deosebit și de obicei, spontan (ce impresionează puternic). 11 (D. manifestări, însușiri ale oamenilor) Care denotă o asemenea inteligență sau un asemenea talent Si: scăpărător (11), scânteietor (5), sclipitor (7), strălucit (9). 12 (Înv; d. abstracte) Important. 13 (Înv; d. abstracte) Deosebit² (5).

STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adj. 1. Care împrăștie lumină, care strălucește; lucitor. Pe umeri simt crescînd aripi De vultur, nu aripi de înger... Iar cînd voi vrea mai mult să vreu, M-oi repezi nebun în soare Și am s-aprind penetul meu În flacăra-i strălucitoare. BENIUC, V. 12. Scînteile strălucitoare ale licuricilor. ODOBESCU, S. III 20. ♦ Care răsfrînge lumină, care sclipește; scînteietor. În depărtare Oltul, trecînd în lungul cîmpiilor, se zărește strălucitor și tînăr. BOGZA, C. O, 190. Fereastra ce dădea în curte păstra o culoare alburie și în cadrul ei se îmbulzeau și se întreceau fulgi strălucitori de zăpadă. REBREANU, R. I 245. Asfințește. Printre ramuri Aurite-n foc de soare, Tremură nenumărate Mici ferești strălucitoare. IOSIF, PATR. 20. De departe se văd turnurile strălucitoare ale Iașilor. EMINESCU, N. 50. ◊ Fig. Pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, sub munte... A așteptat în nopți senine Strălucitoarea dimineață, Cînd din adîncul apei line S-a ridicat la suprafață. TOPÎRCEANU, B. 29. Era o vreme strălucitoare. CARAGIALE, O. III 92. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. Prezida palid, atent, cu ochii strălucitori ca niște spini de diamant. GALACTION, O. I 95. ♦ Sticlos. Tremura cu ochii strălucitori de friguri. DUMITRIU, N. 157. 3. Splendid, fastuos. Bordeiul moșneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitor decît al împăratului! CREANGĂ, P. 85.

STRĂLUCITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care strălucește; care răspândește lumină în jur; luminos; lucitor. Soare ~. 2) (despre obiecte) Care reflectă, răsfrânge lumina. Oglinzi ~oare. 3) (despre ochi, privire, expresia feței) Care exprimă satisfacție; fericit; radios. 4) fig. Care se distinge prin fast; fastuos. Palat ~. /a străluci + suf. ~tor

strălucitor a. care strălucește.

strălucitór, -oáre adj. Lucitor, care strălucește: un soare strălucitor, o fată strălucitoare de bucurie. – În Ps. S. înlucit.

strelucitor, ~oare a vz strălucitor

strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre

strălucitór adj. m., pl. strălucitóri; f. sg. și pl. strălucitoáre

STRĂLUCITÓR adj. 1. v. intens. 2. luminos, (rar) străluminat. (Unsoare ~.) 3. luminos, scânteietor, (înv. și reg.) vederos, (reg.) stelos. (Un astru ~.) 4. luminos, radios. (O dimineață ~oare.) 5. v. viu. 6. v. sclipitor. 7. scăpărător, scânteietor, sclipitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 8. v. minunat. 9. v. grandios. 10. v. fastuos. 11. strălucit, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un succes ~.)

STRĂLUCITÓR adj. v. celebru, faimos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

STRĂLUCITOR adj. 1. intens, mare, puternic, tare, viu. (O lumină ~.) 2. luminos, (rar) străluminat. (Un soare ~.) 3. luminos, scînteietor, (înv. și reg.) vederos, (reg.) stelos. (Un astru ~.) 4. luminos, radios. (O dimineață ~.) 5. intens, viu, (fig.) aprins. (Culori ~.) 6. lucios, lucitor, scînteietor, sclipitor, strălucit, (rar) luciu, (înv. și reg.) strălucios. (Un diamant ~.) 7. scăpărător, scînteietor, sclipitor, (rar) sticlitor. (Ochi ~.) 8. minunat, splendid, (livr.) magnific, mirific, paradiziac, (pop.) mîndru, (înv.) preafrumos. (Un peisaj ~.) 9. grandios, măreț, splendid, (înv.) vederos. (Un spectacol ~ se înfățișa privirii.) 10. bogat, fastuos, grandios, luxos, mare, pompos, somptuos, splendid, strălucit, (livr.) magnific, (fig.) sclipitor. (Un alai ~; o nuntă ~.) 11.* strălucit, (livr.) briant, eclatant, (fig.) răsunător. (Un discurs ~; un succes ~.)

strălucitor adj. v. CELEBRU. FAIMOS. ILUSTRU. MARE. RENUMIT. REPUTAT. VESTIT.

Strălucitor ≠ mat