speti [At: ANON. CAR. / Pzi: ~tesc / E: spată¹] 1-2 vtr (Mai ales d. animale de tracțiune) A(-și) îndoi spinarea cărând poveri prea mari sau din cauza unor lovituri puternice Si: a (se) deșela¹ (1), a (se) deznoda (9), a (se) istovi, (reg) a (se) dăula (1-2). 3-4 vtr (Spc) A (se) îmbolnăvi de speteală¹ (2). 5-6 vtr (D. oameni) A (se) obosi muncind din răsputeri. 7 vr (D. oameni) A munci până la istovire. 8 vt (Îlav) Pe ~ite Din răsputeri. 9-10 vtr (Fig) A fi silit să cheltuiască peste posibiltăți Si: a (se) ruina, a sărăci. 11 vi (Reg; d. spata de la războiul de țesut) A sări de la locul ei.

SPETÍ, spetesc, vb. IV. Refl. (Mai ales despre animale de tracțiune) A se îmbolnăvi de speteală; a se deșela. La deal moș Nichifor se da jos și trăgea de-a valma cu iepele. La vale iar se da jos, ca să nu se spetească iepele. CREANGĂ, P. 107. Strîns-a tetea, strîns-a pește, De gîndeai că se spetește. CONTEMPORANUL, II 655. Boii se spetesc întinzînd la jug și carul scîrțîie prin glod. ALECSANDRI, T. I 359. Caii se spetesc. ȘEZ. IV 128. ◊ Tranz. Într-o zi Ghemiș punea Șepte buți alăturea, Cu vînăta le sărea, Pe vînăta o spetea! ALECSANDRI, P. P. 129. ♦ A se istovi muncind, a munci din răsputeri. El tolănește și noi ne spetim muncind și tot noi leneși. STANCU, D. 105. În ogradă, argații umblau forfota în toate părțile, se speteau cu treaba. SADOVEANU, O. III 112. Omule, te văz harnic, muncești de te spetești. ISPIRESCU, L. 175. Comuna... ar putea îndestula toate trebuințele comunale, fără ca să se spetească oamenii. I. IONESCU, P. 57. ♦ A se ruina. M-am spetit!... Zece mii cinci sute de lei, frate, și via cu poamă coarnă. ALECSANDRI, T. 289.

A SPETÍ ~ésc tranz. A face să se spetească. /Din spată

A SE SPETÍ mă ~ésc intranz. 1) A munci din răsputeri; a se istovi. 2) (despre animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauză unor eforturi excesive; a se deșela. 3) fig. A se angaja în acțiuni ce depășesc posibilitățile reale. /Din spată

spetì v. 1. a-și rupe spetele sau mijlocul: calul s’a spetit; 2. fig. a obosi peste măsură: muncești de te spetești.

spetésc v. tr. (d. spete, pl. d. spală. De aicĭ vine rut. spetiti, a desfigura). Fac să ĭasă spetele de prea multă muncă, deșel, umeresc: a speti un cal, calu s’a spetit, m’am spetit cărînd la sad, (fig.) m’am spetit (m’am afanisit) cheltuind.

spetí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 să speteáscă

spetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spetésc, imperf. 3 sg. speteá; conj. prez. 3 sg. și pl. speteáscă

SPETÍ vb. a deșela, a istovi, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)

SPETI vb. a deșela, a istovi, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)