dăula² [At: PISCUPESCU, O. 200 / V: (reg) dau~, dăhăina, dăhăla, dăhoina, dăhu~, dăoina, dăina, dehăla, dehoia, dehu~, deula, deola, dohola, duhăla / P: dău~ / Pzi: ~lez / E: nct] 1-2 vtr (Mun; Trs) A (se) istovi. 3 vr (Reg; îf dăhula, dăhăla, dăhăina) A-i rupe cuiva oasele bătându-l.

DĂULÁ, dăulez, vb. I. Tranz. (Munt.) A slei de puteri, a obosi; a istovi; a speti, a zdrobi, a prăpădi. Ar veni tata... și i-ar dăula-n bătăi pe ceilalți dacă ar afla că m-au stîlcit în pumni. STANCU, D. 354. ◊ Fig. Sufletu-mi dăulat și zdrobit de răstriște în zadar cată odihna. ODOBESCU, S. A. 162. ◊ Refl. (În forma dehula) Să mă lăsați să mă mai odihnesc și eu puțintel acasă, că m-am dehulat de atîtea trebușoare pe pămînt. CARAGIALE, O. III 50. – Pronunțat: dă-u-. – Variante: dăhulá (ISPIRESCU, la TDRG), dehulá vb. I.

dăulà v. a slei de puteri. [Și dăhula: origină necunoscută].

daula v vz dăula² corectată

dăhăina v vz dăula

dăhăla v vz dăula

dăhoina² v vz dăula

dăhuia v vz dăula

dăhula v vz dăula

dăiná³ v vz dăula

dăiona v vz dăula

dehula v vz dăula

doola v vz dăula

duhăla v vz dăula

DĂHULÁ vb. I. v. dăula.

dăhulà v. a dăula: atâta sărcină îl dăhulase de tot ISP.

dăhuléz, dăuléz, dehuléz, dihuléz și dihăĭnéz (sud) și deculéz (Trans.) și dihănésc (est.) v. tr. Ostenesc grozav, storc de puterĭ. V. refl. M’am dehuiat de atîta trebușoare (Car. VR. 1909, 11, 232). – Și dăobesc (Olt.): dăobit de alergătură (NPl. Ceaur, 84). V. dărîn, deșel, devoc, odîrnesc, spetesc.

dăuléz V. dăhulez.

dehuléz v. dăhulez.

dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză

dăulá (sil. dă-u-)/dehulá vb., ind. prez. 1 sg. dăuléz/dehuléz, 3 sg. și pl. dăuleáză/dehuleáză

dehulá v. dăula

DĂULÁ vb. v. deșela, istovi, speti.

dăula vb. v. DEȘELA. ISTOVI. SPETI.