sincronic, ~ă [At: FM (1845), 212¹/32 / V: (înv) ~nhr~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr synchronique] 1-2 a, av Simultan (1-2). 3 a (D. metode de studiu, d. puncte de vedere etc.; îoc diacronic) Care se referă la fapte, fenomene, evenimente sincrone (1). 4 a Care nu ia în considerație evoluția istorică Si: sincronistic, static, neistoric. 5 (Îs) Tabel (sau tablou) ~ Tabel cronologic al evenimentelor care au avut loc în același timp, dar în locuri diferite.

SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -e, adj. Sincron.

SINCRÓNIC, -Ă adj. 1. (Despre fapte, fenomene; op. diacronic) Care există sau se întâmplă în același timp; simultan. 2. Referitor la fapte, la fenomene sau la evenimente existente sau petrecute în același timp. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Independent de evoluție; static, neistoric. 4. (Despre două ceasornice) Care arată simultan timpuri egale. [< fr. synchronique, cf. gr. syn – cu, chronos – timp].

SINCRÓNIC, -Ă adj. 1. (despe fapte, fenomene) care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent; sincron. 2. (despre metode de studiu sau puncte de vedere) independent de evoluție. 3. (despre două ceasornice) care arată simultan timpuri egale. (< fr. synchronique)

SINCRÓNIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent și în mod identic. Oscilații ~ce. 2) Care ține de fapte, fenomene sau evenimente ce există sau se produc concomitent. ◊ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în aceeași perioadă. 3) (despre metode de cercetare) Care studiază obiectul în starea lui actuală (fără a ține cont de evoluția istorică); independent de evoluția istorică. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care funcționează în același timp; cu funcționare simultană. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique

sincronic a. se zice de evenimentele ce se petrec în acelaș timp; tablou sincronic.

sinhronic, ~ă a vz sincronic

*sincrón, -ă adj. (vgr. sýg-hronos, d. syn, împreună, și hronos, timp. V. isocron). Simultaneŭ, în acelașĭ timp: oscilațiunĭ sincrone. – Și sincrónic (după cronic) = 1. sincron, 2. relativ la faptele sincrone: tabloŭ sincronic. Adv. În mod sincron: a prezenta faptele sincronic. V. contemporan.

sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice

sincrónic adj. m. cronic

SINCRÓNIC adj. 1. v. concomitent. 2. static. (Cercetare ~.)

SINCRONIC adj. 1. concomitent, paralel, simultan, sincron. (Fenomene ~.) 2. neistoric, static. (O cercetare ~.)

Sincronic ≠ asincronic, diacronic

SINCRÓNIC, -Ă adj. (< fr. synchronique, cf. gr. syn – cu, chronos – timp): în sintagmele fonetică sincronică, gramatică sincronică și lingvistică sincronică (v.).