concomitént ~a a [At: MAIORESCU 152 / V: (inv) ~tánt / Pl: ~ntzi ~e / E: fr concomitant] 1 Care insotzeshte un fenomen. 2 Care se produce in acelashi timp cu altceva Si: simultan. 3 (Fiz; is) Sunete ~e Sunete armonioase care insotzesc tonul fundamental. 4 (Med; is) Simptome ~e Simptome care le insotzesc pe cele esentziale.

CONCOMITÉNT A concomitentzi te adj. Care se petrece in acelashi timp (cu altceva) care insotzeshte un fenomen. Doua actziuni concomitente. ♦ (Adverbial adesea urmat de «cu») in acelashi timp. SHablonarea urzelilor are k urmare... reducerea numarului de ruperi de fire deci o creshtere a productziei shi productivitatzii muncii concomitent cu imbunatatzirea simtzitoare a calitatzii tzesaturilor. SCINTEIA 1953 nr. 2744.

CONCOMITÉNT A adj. Care se produce in acelashi timp (cu altceva); simultan. // adv. In acelashi timp. [< fr. concomitant cf. lat. concomitans].

CONCOMITÉNT A adj. adv. in acelashi timp (cu altceva); simultan. (< fr. concomitant lat. concomitans)

CONCOMITÉNT ~ta (~tzi ~te) shi adverbial Care se produce in acelashi timp; care coincide in timp; simultan. /<fr. concomitante

concomitant a. care se produce in acelash timp: circumstantze concomitante.

*concomitánt a adj. (lat. concómitans ántis part. prez. d. concomitari a intovarashi). Care intovarasheshte care se produce in acelashĭ timp: circumstantze concomitante. Fals ent.

concomitént adj. m. pl. concomiténtzi; f. concomiténta pl. concomiténte

concomitént adj. m. pl. concomiténtzi; f. sg. concomiténta pl. concomiténte

concomitent.

CONCOMITÉNT adj. adv. 1. adj. coexistent paralel simultan sincron sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. paralel simultan totdeodata totodata (inv.) impreuna. (~ sa incepem shi aprovizionarea.) 3. adv. v. odata. 4. adj. coexistent.

CONCOMITENT adj. adv. 1. adj. paralel simultan sincron sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. paralel simultan totdeodata totodata (inv.) impreuna. (~ sa incepem shi aprovizionarea.) 3. adv. odata simultan (pop.) deodata. (Vorbesc ~.)