PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s. f., (5, 7) paraleluri, s. n. 1. Adj., s. f. (Despre plane sau drepte aflate într-un plan) Care nu se intersectează, oricât s-ar prelungi. ♦ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În același timp, concomitent. 3. S. f. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelism (2). ◊ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ Variantă a portretului, care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor în scopul stabilirii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 4. S. f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeași latitudine de pe suprafața Pământului și care rezultă din intersectarea suprafeței Pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S. n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. ◊ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cerească descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 6. S. f. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele așezate (la înălțimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 7. S. n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesă a) unor distanțe sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.

paralel, ~ă [At: GHEOGRAFIE, ap. URSU, T. Ș. 250 / V: (înv) ~lil, ~lilo (S și: ~llilo), ~lilos / S și: (înv) ~llel / Pl: ~i, ~e, (rar, sn) ~uri / E: lat parallelus, it parallelo, fr parallèle, ger Parallele, ngr παρᾶλληλος] 1 sf (Rar sn și sm; șîs ~terestru, ~ pământesc, ~ de latitudine) Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele de aceeași latitudine de pe suprafața pământului și care rezultă din intersectarea pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorului Vz cerc polar, tropic. 2 sn (Mat) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. 3 sn (Ast; îs) ~ ceresc Cerc mic al sferei cerești descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 4-5 sf, a (Dreaptă, plan etc.) care are toate punctele la aceeași distanță de o dreaptă sau de un plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. 6 sf (Îs) Legătură (electrică) în ~ Ansamblu de două sau mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 7 a Care există concomitent cu altceva. 8 a Care se produce concomitent și evoluează în mod similar cu altceva. 9 a Asemănător. 10 av (Udp „cu”) Concomitent. 11-13 sf Comparare (a două persoane) (a două opere sau) a două femonene Si: paralelism (1-3), (rar) paralelizare. 14-15 sf (Îe) A (se) pune în ~ă (sau în ~) (cu...) A (se) compara. 16 sf (Lit) Variantă compozițională a portretului care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor, în scopul sublinierii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 17 sf (Lpl) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele (5) așezate la înălțimi diferite sau identice pe stâlpi. 18 sf (Șls) Fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 19 sf (Pex; lpl) Probă de gimnastică practicată la acest aparat. 20 sn Instrument folosit la trasarea, pe o piesă, a unor distanțe sau a unor linii paralele (4) cu un plan dat.

PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s. f., (5, 7) paraleluri, s. n. 1. Adj., s. f. (Dreaptă, plan) care are toate punctele la aceeași distanță de o altă dreaptă sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. ◊ Legătură (electrică) în paralel = ansamblu de două sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeași tensiune electrică la borne. 2. Adj. Care există, se produce, evoluează concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În același timp, concomitent. 3. S. f. Comparare a două ființe, a două opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemănările și deosebirile dintre ele); paralelism (2). ◊ Loc. vb. A (se) pune în paralelă (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Variantă a portretului, care constă în prezentarea simultană a două personaje și în compararea lor în scopul stabilirii trăsăturilor specifice fiecărui personaj. 4. S. f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeași latitudine de pe suprafața Pământului și care rezultă din intersectarea suprafeței Pământului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S. n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafață de rotație, obținut prin intersecția acestei suprafețe cu un plan perpendicular pe axa ei de rotație. ◊ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cerească descris de o stea în mișcarea ei diurnă. 6. S. f. (La pl.) Aparat de gimnastică format din două bare orizontale și paralele așezate (la înălțimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele două bare ale acestui aparat. 7. S. n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesă a) unor distanțe sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.

PARALÉL², -Ă, paraleli, -e, adj. 1. (Despre drepte) Care are toate punctele la aceeași distanță de o dreaptă sau de un plan cu care nu se întretaie, oricît s-ar prelungi, decît (teoretic) la infinit. Dreptunghiul are laturile paralele două cîte două. ▭ Ca într-un tablou istoric vin din țară, paralele, coloane de soldați. CAMIL PETRESCU, U. N. 274. ♦ (Despre planuri) Care are toate punctele la aceeași distanță de un alt plan. ◊ (Adverbial) Printre pomii galbeni din grădină Soarele în asfințit întinde, Paralel, covoare de lumină. D. BOTEZ, P. O. 43. ◊ Expr. Legătură în paralel = mod de legare a două sau mai multe părți conducătoare ale unei instalații, astfel încît ele să fie străbătute simultan de același element. 2. Care se produce concomitent și evoluează în mod similar cu altceva. Fenomene paralele. ▭ Mama și surorile mele au trecut de partea lui și au pornit acțiuni paralele. CAMIL PETRESCU, U. N. 37. Aceste două mari școli paralele... nu au putut încă să prindă adînci rădăcini. MACEDONSKI, O. IV 93. ◊ (Adverbial) Ideea se propagă din ce în ce mai insistent. N-o judec. Constat. Paralel progresează agitația țăranilor. REBREANU, R. I 257.

PARALÉL, -Ă adj. 1. (Mat.; despre drepte, planuri) Care se află la o distanță constantă unul de altul și care nu se pot întîlni oricât ar fi prelungite. 2. Care se produce concomitent și se desfășoară în mod similar cu altceva. // s.n. Dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. [< fr. parallèle, lat., gr. parallelos < para – alături, allelon – unul cu altul].

PARALÉL¹, -Ă I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se află la o distanță constantă unul de altul și care nu se pot întâlni oricât ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent și se desfășoară în mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operații) în care ansamblul de biți este tratat simultan; (despre mașini, organe) unde mai multe operații se efectuează simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafață situată în toată întinderea ei la egală distanță de altă linie sau suprafață cu care nu se întretaie oricât de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egală latitudine de pe suprafața Pământului. 2. (pl.) aparat de gimnastică din două bare paralele susținute de stâlpi. 3. comparație, apropiere între două ființe, lucruri, fenomene etc., în care se scot în evidență asemănările și deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallèle, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

PARALÉL ~ă (~i, ~e) 1) (despre drepte sau planuri) Care nu se întretaie oricât s-ar prelungi. 2) și adverbial (despre fenomene, acțiuni etc.) Care are loc în același timp cu altceva; produs concomitent cu altceva. Mișcări ~e. 3) (despre lucruri) Care pot fi comparate. Concluzii ~e. /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele

paralel a. se zice de două drepte sau de două suprafețe plane egal depărtate una de alta în toată întinderea lor. ║ n. 1. Geogr. cerc paralel cu ecuatorul; 2. fig. comparațiune între două lucruri sau două ființe între ele: a face un paralel între Mihaiu Viteazu și Ștefan cel Mare.

*paralél, -ă adj. (lat. parallélus, d. vgr. parállelos, d. pará, alăturea, și allélon, unu cu altu). Geom. Vorbind de liniĭ și suprafețe, la egală distanță una de alta pe toată întinderea lor: drepte, curbe, planurĭ paralele între ele saŭ unu cu altu, linie paralelă alteĭa saŭ cu alta. S. f. Linie paralelă alteĭa: a trage o paralelă. S. f. Arm. Șanț paralel cu locu asediat. S. f. Geogr. Cerc paralel ecŭatoruluĭ, la nord și la sud de el. S. f. Liter. Comparațiune între doŭă persoane saŭ și lucrurĭ: Plutarh a scris interesante paralele. Adv. În mod paralel. Fig. A lucra paralel altuĭa saŭ cu altu.

paralil, ~ă a vz paralel

paralél¹ adj. m., pl. paraléli; f. paralélă, pl. paraléle

paralél adj. m., pl. paraléli; f. sg. paralélă, pl. paraléle

PARALÉL adj., adv. 1. adj. v. concomitent. 2. adv. v. concomitent.

PARALEL adj., adv. 1. adj. concomitent, simultan, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. concomitent, simultan, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.)

a-i fi paralel / (perfect) perpendicular expr. a-i fi indiferent.