SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.

sfinți¹ [At: COD. VOR.² 77^V/13 / V: ~nti, sfen~, svi~ / Pzi: ~țesc / E: slv свѧтити] 1 vt (În religia creștină; c. i. oameni) A trece în rândul sfinților (10) Si: a sanctifica (1), a canoniza, (înv) a sacra. 2 vt (Pex) A revărsa harul divin asupra cuiva Si: a binecuvânta, a blagoslovi, (înv) a ura. 3-4 vt (Rar) A hirotonisi (1-2). 5 vt (Înv) A trăi după prescripțiile bisericii. 6 vt (Înv) A duce o viață de sfânt (10). 7 vt (Bis) A venera. 8 vt (Rar) A încorona. 9 vt (C. i. obiecte) A face să dobândească harul divin (prin diverse ritualuri religioase) Si: (înv) a potrebi. 10 vt (Fig) A da preț. 11 vt (Fig) A purifica. 12 vt (C. i. biserici, mănăstiri) A inaugura printr-un anumit ritual Si: a consacra, (asr) a târnosi¹. 13 vt (Pop; c. i. o slujbă religioasă, mai ales o liturghie) A oficia (1). 14 vr (Fam; d. oameni) A se închina la biserică. 15 vt (Înv) A aproba (2). 16 vt (Reg) A îmbăta (de miros). 17 vr (Pop; dep) A se manifesta, a acționa etc. numai după bunul plac. 18 vt (Reg) A pocni.

SFINȚÍ, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (Bis.) A trece pe cineva în rândul sfinților; a sanctifica. 2. Tranz. (Bis.) A trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni; a face ca acele obiecte să dobândească un caracter sacru. 3. Tranz. A târnosi (o biserică). 4. Tranz. (Pop.) A hirotonisi un preot. 5. Tranz. A cinsti, a respecta, a venera, a slăvi. 6. Refl. (Reg.) A face ce vrea. Nu se sfințește el cu mine. – Din sl. sventiti.

SFINȚ͹, sfințesc, vb. IV. 1. Tranz. (În concepția religioasă creștină) A declara pe cineva (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit) trecut în rîndul sfinților; a consacra, a sanctifica. (Refl. pas.) Un roi de raze venind din ceriu a spus lăutarilor cum horesc îngerii cînd se sfințește un sfînt. EMINESCU, N. 29. 2. Tranz. (Popular) A preoți, a hirotonisi. Vreți pe ăsta să-l aveți, Că-i popă foarte isteț? – Numai ni-l blagoslovește Și-ntru popă ni-l sfințește! TEODORESCU, P. P. 263. 3. Tranz. (Bis.) A atrage harul divin asupra unor obiecte, prin rostire de rugăciuni; a face ca obiectele să dobîndească un caracter sacru. (Refl. pas.) Trebuie... să pună a se sfinți din nou biserica pîngărită. CARAGIALE, O. III 89. Cînd s-a sfințit paraclisul spitalului din Tîrgu-Neamțului... eu, împreună cu alți băieți, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica-vodă. CREANGĂ, A. 75. ◊ (Cu sensul religios pierdut) Omul sfințește locul, iar nu locul pe om, se spune pentru a arăta că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul de muncă. ◊ Fig. Frați buni ai frunzelor din codru... Sfințiți cu lacrimi și sudoare Țărîna plaiurilor noastre. GOGA, P. 10. 4. Tranz. Fig. A slăvi, a idealiza, a diviniza. Sînt sătul de-așa viață... Să sfințești cu mii de lacrimi un instinct atît de van Ce le-abate și la păsări de vreo două ori pe an? EMINESCU, O. I 155. 5. Refl. (Munt., mai ales în construcții negative) A-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele. Unul din ei... se hotărî să se ție de capul ciobănașului, să nu-l lase să se sfințească. ISPIRESCU, L. 249. Lasă-l, că nu se sfințește el cu mine, jupîne, îl pocăiesc eu. CARAGIALE, O. I 49. Dă-i, să nu se nărăvească, Nu-l lăsa să se sfințească. PANN, P. V. I 61.

A SFINȚÍ ~ésc tranz. 1) A trece în rândul sfinților; a ridica la rang de sfânt; a sanctifica. 2) (obiecte) A face să devină sacru prin săvârșirea unui ritual religios (rugăciuni, stropire cu agheasmă). 3) A trata cu dragoste și admirație exagerată; a venera. /<sl. sventiti

sfințì v. 1. a consacra: a sfinți o biserică; 2. a se sanctifica, a se face sfânt: sfințească-se numele tău! 3. a asfinți: până ce sfinția soarele CR.; 4. fam. a face după voia sau gândul cuiva: dă-i, să nu se nărăvească, nu-l lăsa să se sfințească PANN. [Pentru sensul 3, v. asfințì].

sfenți v vz sfinți¹

sfinti v vz sfinți¹ corectată

Sâmți m. pl. Tr. numele celor 40 sfinți mucenici (9 Martie). [V. sânt}.

sfintésc V. sfințesc.

1) sfințésc v. tr. (d. sfînt orĭ vsl. sventiti). Prefac în sfînt, santific, divinizez: a sfinți un martir. Consacrez, inaugurez pin sfeștanie: a sfinți o biserică. V. refl. Mă divinizez: sfințească-se numele tăŭ. Fam. Mă închin la biserică: ne-am sfințit și noĭ! Mă procopsesc, ajung în rîndu oamenilor: hoțu fură, dar tot nu se sfințește. Omu sfințește locu, omu harnic înfrumusețează orĭ-ce loc. – Vechĭ și osf- (vsl. osv-), sfintesc, sfențesc și sfentesc.

sfințí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 să sfințeáscă

sfințí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfințésc, imperf. 3 sg. sfințeá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfințeáscă

sfințesc, -țeam 1 imp.

SFINȚÍ vb. (BIS.) 1. a canoniza, (livr.) a sacraliza, a sanctifica, (înv.) a sacra. (A ~ un mucenic.) 2. a consacra, a târnosi. (A ~ o biserică.) 3. (înv.) a potrebi. (A ~ sfintele daruri.)

SFINȚÍ vb. v. ameți, apune, asfinți, chercheli, coborî, consacra, consfinți, dispărea, fixa, hirotoni, hirotonisi, îmbălsăma, îmbăta, înmiresma, parfuma, pieri, pleca, popi, preoți, stabili, statornici, turmenta.

SFINȚI vb. (BIS.) 1. a canoniza, (livr.) a sacraliza, a sanctifica, (înv.) a sacra. (A ~ un mucenic.) 2. a consacra, a tîrnosi. (A ~ o biserică.) 3. (înv.) a potrebi. (A ~ sfintele daruri.)

sfinți vb. v. AMEȚI. APUNE. ASFINȚI. CHERCHELI. COBORÎ. CONSACRA. CONSFINȚI. DISPĂREA. FIXA. HIROTONI. HIROTONISI. ÎMBĂLSĂMA. ÎMBĂTA. ÎNMIRESMA. PARFUMA. PIERI. PLECA. POPI. PREOȚI. STABILI. STATORNICI. TURMENTA.