secătui vtf [At: CIHAC, I, 252 / V: (reg) săc~ / Pzi: ~esc / E: secat² + -ui] 1 vtf (Rar; c. i. râuri, izvoare etc. sau cursurile, albiile lor, bălți, lacuri, fântâni etc.) A seca² (1). 2 vrp (Rar; spc) A deseca (1). 3 vt (Rar; pgn; c. i. recipiente sau echivalente ale acestora) A goli (5). 4 vt (Rar; pex; c. i. oasele, membrele corpului omenesc) A face să rămână fără mușchi. 5-6 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor) A seca² (6-7). 7-8 vi (Rar; d. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor, d. bălți, lacuri, fântâni etc. sau d. apele acestora) A seca² (12-13). 9-10 vi (Rar; d. plante, vegetație, d. fructe sau semințe) A seca² (17-18). 11 vtf (Fig; c. i. oameni, colectivități umane, ținuturi, țări etc.) A face să rămână fără (aproape) nimic. 12 vt (C. i. mijloace materiale, în special financiare, bogății naturale etc.) A consuma (aproape) tot Si: a slei, a stoarce, a istovi, a vlăgui, (rar) a seca² (8), (îrg) a scurge. 13 vtf (Spc; c. i. rezerve de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A epuiza (în cea mai mare parte sau total). 14 vi (Rar; spc; d. rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcământ) A se termina. 15 vtf (Spc; c. i. terenuri, suprafețe agricole etc.) A face sa devină neroditor, nefertil, sărac (prin exploatare nerațională) Si: a sărăci. 16 vt (Rar; pex) A seca² (9).

SECĂTUÍ, secătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stoarce pe cineva (sau ceva) de bani, de avere, de putere etc.; a slei, a vlăgui, a istovi, a epuiza. (Fig.) Natura îmbelșugată a acestui pămînt binecuvîntat n-a putut fi încă secătuită. BART, S. M. 46. ♦ A face să devină neproductiv; a sărăci. Arendașii... secătuiau pămîntul, părăgineau acareturile. SANDU-ALDEA, U. P. 146. 2. A epuiza rezervele de substanțe minerale dintr-un zăcămînt sau dintr-un cîmp de mină.

A SECĂTUÍ ~iésc 1. tranz. 1) A face să nu mai dispună; a slei. ~ de puteri. 2) (soluri fertile) A face să se secătuiască. 2. intranz. (despre rezerve) A dispărea complet; a seca. /a seca + suf. ~ui

A SE SECĂTUÍ mă ~iésc intranz. 1) (despre soluri) A deveni neroditor. 2) (despre persoane) A-și slăbi organismul, alimentându-se cu hrană puțină și lipsită de calorii. /a seca + suf. ~ui

secătuì v. Mold. a seca de puteri, a slei.

săcătui v vz secătui

săcătuĭésc v. secătuĭesc.

secătuĭésc v. tr. (d. sec, secat, ca păcătuĭesc d. păcat). Storc de puterĭ, sleĭesc, sfîrșesc: ogor secătuit. – Est. Pop. săc-.

secătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 să secătuiáscă

secătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiésc, imperf. 3 sg. secătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. secătuiáscă

secătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. secătuiesc, conj. secătuiască)

secătuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

SECĂTUÍ vb. 1. v. goli. 2. (fig.) a stoarce. (Îl ~ de bani.) 3. (înv. și reg.) a slei. (A ~ ogorul.) 4. v. extenua.

SECĂTUI vb. 1. a goli, a seca, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 2. (fig.) a stoarce. (Îl ~ de bani.) 3. (înv. și reg.) a slei. (A ~ ogorul.) 4. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a seca, a sfîrși, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca brută l-a ~.)