ruină sf [At: LB / V: ruin / Pl: ~ne, ~ni, (înv) ~nuri / E: lat ruina, fr ruine] 1 Ceea ce a rămas dintr-o construcție sau o localitate (parțial) dărâmată Si: dărâmătură (1), (reg) ruinătură, surpătură. 2 (Îla) În ~ (sau (ne) Ruinat (1). 3 (Fig) Rămășiță a trecutului. 4 (Fig) Pierdere a averii Si: sărăcire.

RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-o construcție sau o localitate dărîmată; dărîmătură. Se zărește pe piscu-i sălbatic, departe, ruina cetății Neamțului. SADOVEANU, O. VII 216. De-amar de ani adăpostește Ruina casei părintești Pe care azi o cînt. IOSIF, PATR. 8. Aici sînt ruinile celui mai mare și mai însemnat oraș din perioada tracică. VLAHUȚĂ, R. P. 14. Natura toată doarme, ființa-mi priveghează Dasupra pe ruine, mormîntul strămoșesc. HELIADE, O. I 179. ◊ Fig. De-acum vreau sufletul să-mi port Printre ruinele gîndirii. D. BOTEZ, P. O. 115. La razele de sară se deslușește-n gînd: Ruina unui farmec, iubirea mea dintîi. PĂUN-PINCIO, P. 80. Firește, nici nu-mi trece prin minte să vorbesc despre această ruină a unei inteligenți. IONESCU-RION, C. 118. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat, stricat. Trist razele prin cetini curg Și luminează în amurg Castelul în ruină. IOSIF, PATR. 59. Să fumege nainte-mi orașe-n ruine. EMINESCU, O. I 92. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. Adio, cîntece vechi, adio ruine! Pe linia dreaptă a razei solare În zare Nou drum s-a deschis pentru mine. BENIUC, V. 144. Nu este vina voastră, știm, bunule romîne, Știm cît vă bateți capul cu cetele stăpîne, Aceste vechi ruine ce strică chiar căzînd: Fărîmă ce e tînăr, ce-i fraged și născînd. BOLINTINEANU, O. 153. 2. Faptul de a se ruina. De la o vreme, căsuța se bolnăvi greu de ruină și oamenii o părăsiră. BASSARABESCU, V. 50. 2. Fig. Pierdere a averii, a sănătății etc.; distrugere, dezastru. Vedea el bine că de cîțiva ani se pierde-n datorii... Și mintea lui parcă se temea mai mult de cuvîntul «ruină» decît de efectele lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 42. – Pl. și: ruini.

RUÍNĂ s.f. 1. Dărăpănare, năruire; dărâmătură. 2. (Fig.) Pierdere a averii, a situației politice sau economice; sărăcire; istovire; distrugere. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. ruina, fr. ruine].

RUÍNĂ s. f. 1. ceea ce a rămas dintr-o construcție dărăpănată. 2. (fig.) pierdere a averii; distrugere, dezastru. (< fr. ruine, lat. ruina)

RUÍNĂ ~e f. 1) Rămășiță de clădire dărâmată; dărâmătură. O ~ de casă. ◊ În ~ (sau ~e) ruinat; dărâmat. 2) fig. Pierdere a averii sau a sănătății. [G.-D. ruinei] /<lat. ruina, fr. ruine

ruină f. 1. dărâmarea unei zidiri; 2. orice fel de distrucțiune: ruina imperiului roman; 3. pierderea averii, a puterii: ruina unui comerciant; 4. rămășițele unui oraș sau ale unui edificiu distrus: ruinele Ninivei.

*ruínă f., pl. e și ĭ (lat. ruina, d. rúere, a se prăbuși; fr. ruine, it. rovina). Dărămare, nimicire: ruina Troiĭ. Fig. Ruina unuĭ stat, uneĭ averĭ, uneĭ teoriĭ. Cauză de nimicire: Elena fu ruina Troiĭ. Dărămătură: vechĭu castel e azĭ o ruină. Pl. Dărămăturĭ, zidurĭ prăbușite: ruinele cetățiĭ Neamțuluĭ. A cădea în ruină, a se prăbuși.

ruínă (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne

ruínă s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne

ruină, -ni.

RUÍNĂ s. dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)

RUINĂ s. dărăpănătură, dărîmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)

ruínă (ruíne), s. f. – Surpătură. Fr. ruine. – Der. ruina, vb. (a surpa); ruinător, adj. (distrugător).

din spate regină, din față ruină expr. v. din spate liceu, din față muzeu.