ruinat, ~ă a [At: BĂLCESCU, M.V. 114 / V: (reg) ~nit, ~roien~, roin~ / Pl: ~ați, ~e / E: ruina] 1 Transformat în ruină (1) Si: dărăpănat (1), năruit, (reg) rântuit. 2 (Fig) Sărăcit.

RUINÁT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. (Despre o clădire, o construcție etc.) Căzut în ruină; dărăpănat, năruit, surpat. Un fior ușor trecea printre zidurile ruinate. SADOVEANU, O. VII 195. Pe Neajlov, de la vale de satul Crevedia, s-a găsit o zidire ruinată. BĂLCESCU, O. I 31. Ruinata cetățuie ce acopere cel munte Și de unde pe cîmpie ochiul vede lucruri multe. ȘEZ. XVIII 9. 2. Fig. (Despre persoane) Care și-a pierdut bunăstarea sau sănătatea; sărăcit, scăpătat. Era prevenit că intră într-o casă de om ruinat. C. PETRESCU, C. V. 74. Am trebuință să găsesc mijloace d-a trăi și încă d-a face bani, căci sînt ruinat. BĂLCESCU, la GHICA, A. 547.

ruinat a. 1. care e în ruine; 2. fig. care și-a pierdut averea, puterile.

*ruinát, -ă adj. (d. ruinez; fr. ruiné). Căzut în ruină, dărămat, prăbușit: cetățuĭe ruinată. Fig. Care și-a perdut averea: un negustor ruinat.

RUINÁT adj. 1. dărăpănat, degradat, măcinat, părăginit, prăpădit, stricat, (reg. și fam.) părăduit, (reg.) răntuit. (O casă ~.) 2. v. sărăcit.

RUINÁT adj. v. distrus.

RUINAT adj. 1. dărăpănat, degradat, măcinat, părăginit, prăpădit, stricat, (reg. și fam.) părăduit, (reg.) răntuit. (O casă ~.) 2. sărăcit, scăpătat, (înv.) stins, (fam.) decavat. (Un bogătaș ~.)

ruinat adj. v. DISTRUS.