PROCÚRA procuri s. f. Imputernicire legalizata prin care cineva poate reprezenta o persoana fizica sau juridica shi poate actziona in numele acesteia; (concr.) act prin care se da aceasta imputernicire; mandat. Din germ. Prokura.

procura sf [At: AR (1829) 54²/7 / Pl: ~ri / E: lat procura fr procure ger Prokura] (Jur) 1 Imputernicire legalizata oficiala prin care cineva poate reprezenta o persoana fizica sau juridica shi poate actziona in numele ei in anumite limite specificate expres. 2 Act prin care se da aceasta imputernicire Si: procuratzie (1). 3 (Is) ~ generala Imputernicire legalizata oficiala prin care o anumita persoana investeshte cu puteri depline pe o alta persoana pentru a actziona in numele ei intro anumita situatzie data. 4 (Inv) Imputernicire care o avea un epitrop Si: (inv) procuratzie (2). 5 (Inv) Act prin care se dadea procura (4) Si: (ivr) procuratzie (3).

PROCÚRA procuri s. f. Imputernicire legalizata prin care cineva poate actziona in numele altcuiva; (concr.) act prin care se da aceasta imputernicire; mandat. Din germ. Prokura.

PROCÚRA procuri s. f. (Jur.) Imputernicire prin care cineva poate actziona in numele altcuiva; actul prin care se da aceasta imputernicire. V. mandat. Eu am procura sa dreg shi sa fac cum e mai bine pentru interesele lui. C. PETRESCU R. DR. 89. ◊ Procura generala = imputernicire completa fara restrictzii. Da numaidecit o procura generala lui Costica cu drept de a pune la orice nevoie advocat in locul lui. CARAGIALE O. VII 28.

PROCÚRA s.f. Imputernicire prin care cineva poate actziona in numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de imputernicire. [< fr. procure].

PROCÚRA s. f. imputernicire scrisa legalizata prin care cineva poate actziona in numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura)

PROCÚRA ~i f. 1) Drept acordat unei persoane de a actziona in numele alteia. 2) Act legalizat care certifica acest drept. /<germ. Prokura lat. procura

procura f. 1. putere data altuia de a lucra in numele sau; 2. act prin care se da aceasta putere.

*procúra f. pl. ĭ k prescurĭ (it. procura d. procurare a ingriji de afacerile altuĭa; rus. prokúra germ. prokura. V. cura). Imputernicire data altuĭa de a lucra in numele taŭ. Actu autentic (hirtia) pin care se arata k se acorda aceasta imputernicire. V. autorizare mandat plenipotentza.

procúra s. f. g.d. art. procúrii; pl. procúri

procúra s. f. g.d. art. procúrii; pl. procúri

PROCÚRA s. v. delegatzie.

PROCURA s. delegatzie imputernicire mandat (inv.) procuratzie vechilet vechilimea vechilic (grecism inv.) plirexusiotita. (Ia dat o ~ pentru a ridica suma.)