proclamare sf [At: KOGALNICEANU S. A. 192 / Pl: ~mari / E: proclama] 1 Anuntzare solemna shi oficiala a unui fapt a unui eveniment a unei hotarari etc. de o mare importantza pentru o colectivitate. 2 Hotarare de a realiza un lucru de mare importantza. 3 Stabilire declarata cu fermitate shi public a unui lucru important Si: (inv) proclamatzie (4). 4 Acordare oficiala a unei imputerniciri a unui titlu a unei calitatzi etc. pentru o persoana Si: investire. 5 Considerare publica intrun anumit fel. 6 Sustzinere a unui punct de vedere. 78 (Inv; ccr) Proclamatzie (1 3).

PROCLAMÁRE s. f. 1. Actziunea de a proclama; (in special) anuntzare solemna a constituirii unei forme de stat; p. ext. declarare afirmare (solemna) Proclamarea Republicii Populare a insemnat cucerirea intregii puteri politice de catre clasa muncitoare aliata cu tzaranimea muncitoare. SCINTEIA 1953 nr. 2858. Proclamarea egalitatzii politice shi civile pentru toti fiii Rominiei. KOGALNICEANU S. A. 192. 2. (Invechit) Proclamatzie (1). Era olteanul in asta stare Cind dete Tudor o proclamare K duce moartea la osmanlii. BOLLIAC O. 139.

PROCLAMÁRE s.f. Actziunea de a (se) proclama shi rezultatul ei; proclamatzie. [< proclama].

*proclamatziúne f. (lat. proclamatio. ónis. Actziunea de a proclama enuntzare (declaratziune) publica solemna: proclamatziunea unuĭ rege. Scrierea care contzine aceasta declaratziune: proclamatziunile luĭ Bonaparte catre armata din Italia. SHi átzie.

proclamáre (procla) s. f. g.d. art. proclamắrii

proclamáre s. f. (sil. cla) g.d. art. proclamarii; pl. proclamari

PROCLAMÁRE s. (JUR.) 1. instituire. (~ republicii.) 2. decretare. (~ starii de asediu.) 3. v. inscaunare.

PROCLAMARE s. (JUR.) 1. instituire. (~ republicii.) 2. decretare. (~ starii de asediu.) 3. inscaunare intronare investire ungere. (Dupa ~ domnitorului.)