învestire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: învesti] 1 Punere a cuiva în mod oficial în posesia unui drept. 2 împuternicire dată cuiva spre a exercita o autoritate etc. 3 Confirmare într-o demnitate. 4 Prevedere a unui act public cu toate formele legale. 5 (Cmr ; imp) Alocare a unui fond într-o întreprindere. 6 (Înv) Asediere.

ÎNVESTÍRE, învestiri, s. f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o autoritate etc.; confirmare, întărire într-o demnitate.

ÎNVESTÍRE s.f. Acțiunea de a învesti; împuternicire dată cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autorități etc.; confirmare într-o demnitate. [< învesti].

ÎNVESTÍRE s. f. acțiunea de a învesti. ◊ împuternicire dată cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autorități etc. ◊ confirmare într-o demnitate. (< învesti)

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție. ♦ (În Evul Mediu) A da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

investi² v vz învesti

învesti vt [At: COD. PEN. R. P. R., 23 / Pzi: ~tesc / E: fr investir, lat investire] 1 A pune pe cineva în mod oficial în posesia unui drept. 2 A conferi cuiva o demnitate. 3 (C. i. acte publice) A prevedea cu toate formele legale. 4 (Înv) A acorda cuiva învestitura (2). 5 (Cmr; imp) A aloca un fond într-o întreprindere Si: a investi. 6 (Înv) A asedia.

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție: (în evul mediu) a da cuiva învestitura. – Din fr. investir, lat. investire.

ÎNVESTÍ, învestesc, vb. IV. Tranz. A împuternici (pe cineva) în mod oficial, a acorda (cuiva) un drept, o autoritate, o demnitate; (în evul mediu) a da cuiva învestitura. Domnii țărilor romîne învesteau pe boieri cu funcțiunile lor. ▭ Comisarul învestit cu mandat... are drept s-o elibereze, dacă el găsește asta de cuviință. CAMIL PETRESCU, O. II 308.

ÎNVESTÍ vb. IV. tr. (În evul mediu) A da cuiva învestitura; a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate. [P.i. -tesc, var. investi vb. IV. / cf. it., lat. investire, fr. investir].

ÎNVESTÍ vb. tr. 1. a da cuiva învestitura (1). 2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate. (< fr. investir, lat. investire)

A ÎNVESTÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A pune în mod oficial (într-o funcție, într-un drept sau într-o demnitate). 2) (în evul mediu) A supune învestiturii. /<fr. investir, lat. investire

învestíre (acțiunea de a învesti) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

învestíre (împuternicire dată cuiva spre a exercita un drept, o atribuție) s. f., g.-d. art. învestírii; pl. învestíri

învestí (a ~) (a acorda oficial un drept) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 să învesteáscă

învestí (a acorda cuiva în mod oficial un drept, o demnitate, o atribuție) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învestésc, imperf. 3 sg. învesteá; conj. prez. 3 sg. și pl. învesteáscă

ÎNVESTÍRE s. 1. v. înscăunare. 2. v. împuternicire.

ÎNVESTIRE s. 1. înscăunare, întronare, proclamare, ungere. (După ~ domnitorului.) 2. împuternicire, învestitură. (A primit ~.)

ÎNVESTÍ vb. 1. v. înscăuna. 2. v. alege. 3. v. autoriza. 4. (înv. și pop.) a orândui, (înv.) a revesti, a rândui. (A ~ ceva cu forme legale.)

ÎNVESTI vb. 1. a înscăuna, a întrona, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 2. a alege, a desemna, a pune. (Poporul în urale îl ~ conducător al lui.) 3. a autoriza, a delega, a împuternici, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (L-a ~ să facă următorul lucru...) 4. (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a revesti, a rîndui. (A ~ ceva cu forme legale.)