poleire sf [At: MAIOR, IST. 158/9 / V: (înv) ~li~ / Pl: ~ri / E: polei⁴] 1 Acoperire (a unor obiecte) cu un strat de aur, argint în scopul înfrumusețării sau protejării lor Si: poleială (1), poleit¹ (1), poleitură (1). 2 Șlefuire fină a pieselor de metal. 3 (Reg) Acoperire cu var a unor vase de aramă. 4 Învelire în foiță subțire de staniol, hârtie colorată. 5 (Fig) Cizelare. 6 (Fig) Dezvoltare. 7 (Fig) Prezentare a unor fapte, împrejurări, idei etc. într-o lumină favorabilă. 8 (Fig) Învelire în lumină aurie, argintie. 9 (Fig) Strălucire. 10 (Fig) Evoluție. 11 (Fig) Civilizație.

POLEÍRE, poleiri, s. f. Acțiunea de a polei. 1. Suflare cu aur sau cu argint. 2. Șlefuire; fig. cizelare, înfrumusețare, perfecționare.

polire sf vz poleire

poleíre s. f., g.-d. art. poleírii; pl. poleíri

poleíre s. f., g.-d. art. poleírii; pl. poleíri

POLEÍRE s. poleit, suflare, (pop.) spoire, spoit. (~ unui obiect cu aur.)

POLEIRE s. poleit, suflare, (pop.) spoire, spoit. (~ unui obiect cu aur.)