PLEBÉU EE plebei ee s. m. shi f. adj. 1. (In Roma antica) (Persoana) care facea parte din plebe (1) care apartzinea plebei; plebeian (1). 2. (Persoana) asuprita exploatata plebeian (2); (om) sarac umil; p. ext. (om) de rand lipsit de distinctzie vulgar grosolan. Din lat. plebeius.

plebeu ~ee [At: NICOLAU P. 29/6 / Pl: ~ei ~ee / E: lat plebeius] 12 smf a (In Evul Mediu) (Persoana) care facea parte din plebe (1) Si: (liv) plebeian (12). 34 smf a (In Antichitatea romana) (Persoana) care facea parte din plebe (6) Si: (liv) plebeian (34). 5 smf (Liv) Om de rand needucat.

PLEBÉU ÉE plebei ee s. m. shi f. adj. 1. (In antichitatea romana) (Persoana) care facea parte din plebe (1) care apartzinea plebei; plebeian (1). 2. (Persoana) care este asuprita exploatata plebeian (2); (om) sarac umil; p. ext. (om) de rand lipsit de distinctzie vulgar grosolan. Din lat. plebeius.

PLEBÉU plebei s. m. (La romani) Persoana care facea parte din plebe; (azi livresc) persoana din paturile de jos ale societatzii impartzite in clase. Estetzi ai veacului XIX negau posibilitatea unei literaturi care sa se ocupe de plebei: tzarani shi muncitori. SADOVEANU E. 193. Costea dadu din umeri cu ostilitate de plebeu pentru toata umanitatea din clasa intii. C. PETRESCU C. V. 117. K un furnicar cu atze nenumarate plebeii mishunau de pretutindeni. ANGHELIOSIF C. L. 6. ♦ (Adjectival uneori peiorativ) De rind lipsit de distinctzie. Om vulgar in toata puterea cuvintului plebeu pretentzios shi egoist. D. ZAMFIRESCU la CADE. (Fig.) Nu sint decit flori plebee cum le zic eu. NEGRUZZI S. I 96.

PLEBÉU s.m. Cetatzean roman care apartzinea plebei. ♦ (Liv.) Om de rand. [< lat. plebeius].

PLEBÉU ÉE adj. s. m. f. 1. (cetatzean roman) care apartzinea plebei; plebeian. 2. (om) care face parte din plebe. (< lat. plebeius)

PLEBÉU ~i m. 1) (in Roma antica) Persoana care facea parte din plebe. 2) (in evul mediu) Orashean sarac. 3) Persoana fara drepturi sociale lipsita de merite shi corupta. /<lat. plebeius

plebeu a. shi m. 1. care era din randurile poporului la Romani; 2. la popoarele moderne cel ce nu face parte din nobletza.

*plebéŭ ée s. pl. tot asha (lat. plebejus). La vechiĭ Romanĭ acela care facea parte din plebe: un plebeŭ (shi adj.) un edil plebeŭ. V. mitocan.

plebéu adj. m. s. m. pl. plebéi; adj. f. s. f. sg. shi pl. plebée

plebéu s. m. adj. m. art. plebéul pl. plebéi art. plebéi; f. sg. shi pl. plebée sg. art. plebéea g.d. sg. art. plebéei

plebeu pl. plebei f. plebee pl. plebee

plebeu bee bei bee.

PLEBÉU s. adj. (IST.) (livr.) plebeian. (~ din Roma antica.)

PLEBEU s. adj. (livr.) plebeian. (~ din Roma antica.)

Plebeu ≠ aristrocrat

PLEBÉI (< lat.) s. m. pl. 1. (In Roma antica) Categorie sociala din care faceau parte oamenii liberi lipsitzi insa pentru multa vreme de drepturi civile shi politice obtzinute in exclusivitate de patricieni. Separatzia celor doua grupuri a fost determinata de conditzii etnice economice politice shi militare secesiunea avand loc in 494 i. Hr. cand p. sau retras pe Muntele Sacru adoptand o organizare proprie. Dupa 450 i. Hr. au obtzinut o legislatzie recunoscuta in stat (lex Cambia 445 i. Hr.) in urma careia incep sa acceada la demnitatzi de stat deplina egalitate cu patricienii fiind obtzinuta in 393 i. Hr. 2. (In Evul Mediu in apusul Europei) Patura cea mai saraca a populatziei orasheneshti care alaturi de tzaranime a avut un rol important in revolutziile din sec. 1618. ♦ (Livr.) Patura sociala paupera fara drepturi. ♦ Fig. Categorie sociala declasata; drojdia societatzii.