PLEBÉU plebei s. m. (La romani) Persoana care facea parte din plebe; (azi livresc) persoana din paturile de jos ale societatzii impartzite in clase. Estetzi ai veacului XIX negau posibilitatea unei literaturi care sa se ocupe de plebei: tzarani shi muncitori. SADOVEANU E. 193. Costea dadu din umeri cu ostilitate de plebeu pentru toata umanitatea din clasa intii. C. PETRESCU C. V. 117. K un furnicar cu atze nenumarate plebeii mishunau de pretutindeni. ANGHELIOSIF C. L. 6. ♦ (Adjectival uneori peiorativ) De rind lipsit de distinctzie. Om vulgar in toata puterea cuvintului plebeu pretentzios shi egoist. D. ZAMFIRESCU la CADE. (Fig.) Nu sint decit flori plebee cum le zic eu. NEGRUZZI S. I 96.