picoti vi [At: CARAGIALE, O. II, 29 / V: (reg; cscj) ~ta, (Pzi: ~tez, picot), (îrg) ~cuți / Pl: ~tesc / E: pica¹ + -oti] 1 A moțăi¹ (2). 2 (Ban; Trs) A picura (1).

PICOTÍ, picotesc, vb. IV. Intranz. A fi somnoros, a ațipi șezînd, a moțăi, a piroti, a dormita. Venea la muncă spre amiază cu ochii cîrpiți de nesomn și cîteodată, seara, picotea. PAS, L. II 65. În mijlocul drumului picotește cîinele învățătorului. REBREANU, I. 10. Moi pana în călimări și, picotind cu capul plecat pe masă, mă gîndesc. CARAGIALE, M. 60. – Variantă: picotá, picotez (STANCU, D. 186, ARDELEANU, D. 46, DELAVRANCEA, S. 171), vb. I.

A PICOTÍ ~ésc intranz. A ațipi și a se trezi repetat, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a moțăi; a dormita; a somnola; a piroti. /a pica + suf. ~oti

picota v vz picoti

picuți v vz picoti^[1] corectată

picotà v. a pica de somn. [Frecventativ din pica].

picotésc v. intr. (imit. d. a pica). Vest. Pirotesc, pic (nu maĭ pot) de somn. – La Ch. N. I, 95 și 131, -ez: să merg fugînd saŭ picotînd, țĭ-aĭ întins trupu la soarele primăveriĭ și picotezĭ.

picotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 să picoteáscă

picotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. picotésc, imperf. 3 sg. picoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. picoteáscă

PICOTÍ vb. v. ațipi.

PICOTI vb. a ațipi, a dormita, a moțăi, a piroti, (livr.) a somnola, (înv. și reg.) a aromi, a somnora, (reg.) a ajumi, a mătăli, a mocăi, a ochi, a picura, a pircoti, (Transilv.) a chircoti, (Mold.) a clipoci, (prin Olt.) a mocota, (Transilv.) a știulbica. (A ~ pe scaun.)