părea² v vz apărea

părea¹ [At: PSALT. 144 / V: (rar) pare / Pzi: par, (îrg) pai, 2 (îrg) pai, 3 (îrg) paie, Grz: (înv) păind / E: ml parere] 1 vi (Cu un adjectiv ori cu un verb la infinitiv, la conjunctiv sau la indicativ precedat de conjuncția „că”) A da impresia. 2 vi A crea iluzii. 3 vi A avea aparența de... 4 viim (Îlv) A-i ~ (cuiva) bine A se bucura. 5 viim (Îlv) A-i ~ (cuiva) rău sau (fam ori gmț) a-i ~ (cu) regret A regreta. 6 viim (Îlv) A-i ~ rău pe cineva A avea necaz pe cineva. 7 viim (Îlav) Pare că Parcă¹. 8 viim (Îe) Pe cât (se) ~ sau (îvr) de câte să par După aparențe, după cum se observă. 9 viim (Înv; ccd) A atrage atenția, a impune, mai mult decât e cazul. 10 vii (Ccd) A avea impresia că. 11 viim (Îrg; îlv) A-i (sau a i se) ~ cu rușine (sau, rar, rușinae) A se rușina. 12 viim (Ccd) A socoti că. 13 viim (Ccd) A considera că. 14 viim (Îrg; ccd) A-i conveni. 15 viim (Ccd) A se înșela.

PĂREÁ, par, vb. II. 1. Intranz. (Cu funcțiune copulativă sau de semiauxiliar) A da impresia, a avea aparența de... Cel de-al do lea părea să fi fost un ins slab și cu fața suptă. CAMIL PETRESCU, N. 17. Un trandafir în văi părea; Mlădiul chip i-l încingea Un brîu de-argint. COȘBUC, P. I 57. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc, stăpînitor de ape. EMINESCU, O. I 154. ◊ Refl. (Construit cu dativul) O bucată de vreme lui moș Gheorghe i se par toate pe dos. SP. POPESCU, M. G. 52. Ei mergeau fără a simți că merg, părîndu-li-se calea scurtă. CREANGĂ, P. 276. ◊ Expr. A-i părea (cuiva) bine (de cineva sau de ceva) = a se bucura (de cineva sau de ceva), a fi impresionat în mod plăcut (de cineva sau de ceva). Auzind caprele din vecinătate de una ca asta, tare le-a mai părut bine. CREANGĂ, P. 34. Bine-ți pare să fii singur, crai bătrîn fără de minți, Să oftezi dup-a ta fată, cu ciubucul între dinți? EMINESCU, O. I 83. Mie-mi pare bine că eu te-am scăpat. BOLINTINEANU, O. 194. A-i părea (cuiva) rău (de cineva sau de ceva) = a regreta (pe cineva sau ceva), a fi nemulțumit (de cineva sau de ceva). Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins, Dar n-am făcut-o dinadins Și rău ce-mi pare-acum! COȘBUC, P. I 94. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar. EMINESCU, O. I 192. ◊ Impers. (Introduce o propoziție subiectivă) Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă, Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă. EMINESCU, O. I 85. Părea că mă aflam într-un mare salon. NEGRUZZI, S. I 60. (Refl.) Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleași frunze cad. EMINESCU, O. I 204. ♦ (Cu subiectul logic în dativ) A-și închipui, a avea impresia. Am să merg mai înspre seară Prin dumbrăvi, ca mai de mult, În privighetori să-mi pară Glasul Linei că-l ascult. COȘBUC, P. I 49. Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi. VLAHUȚĂ, O. A. 86. ◊ Refl. Ridicînd ochii și clipind, Vitoriei i se păru că brazii sînt mai negri decît de obicei. SADOVEANU, B. 20. Mi s-a părut c-aud la geam Cu degetul cum bate. COȘBUC, P. I 193. ◊ Expr. Pe cît se pare = pe cît se înțelege. 2. Refl. (Construit cu dativul) A socoti, a aprecia; a plăcea. Ei stăpîne, cum ți se pare? – Cum să mi se pară, măi Chirică? CREANGĂ, P. 167. ♦ (Învechit și regional) A se sinchisi, a-i păsa. Pentru tine iaste mai mare cinstea că măgariului nu i se pare de cîntarea ta și nu-i place. ȚICHINDEAL, F. 168. – Prez. ind. pers. 2 sg. și: pai (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 259), prez. conj. pers. 2 și 3 sg. și: să pai, să paie (CREANGĂ, O. A. 61).

A PĂREÁ par intranz. 1) A avea aparența; a fi în aparență; a se arăta. Pari bolnav. 2) v. A SE PĂREA. /<lat. parere

A SE PĂREÁ pers. 3 se páre intranz. (de regulă, urmat de o propoziție introdusă prin conjuncția că) A face impresia; a se crea aparența. Mi se pare că plouă. Cum ți se pare? /<lat. parere

părea v. a avea înfățișarea, aparența: a părea îmbătrânit. V. pare.

PÁRE vb. III v. părea.

pare v vz părea¹

PÁRE vb. III v. părea.^[1]

pare v. (impersonal) 1. a avea aparența (mai adesea falsă): pare destul de înalt; 2. a vedea în vis sau în imaginațiune; îmi părea că sbor; 3. a se arăta, a fi probabil: nu-mi pare vinovat; îmi pare (mi se pare), presupun că așa e; 4. a fi impresionat într’un mod plăcut sau neplăcut: îmi pare bine, îmi pare rău. [Lat. PARERE].

3) par, părút, a -păreá v. intr. (lat. parére, it. parére, pv. parer, vfr. paroir, nfr. paraitre, sp. pv. parecer. V. a-, com- și dis-par, par’că). Am aeru, înfățișarea, aspectu, aparența de: tu parĭ fericit, el părea mîndru. Îmĭ pare v. impers. saŭ mi se pare v. impers. refl. Mi se arată, îmĭ închipuĭ că, cred că, presupun că, am impresiunea că: el îmĭ pare (saŭ el mi se pare) fericit, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că) doarme, îmĭ pare că (saŭ mi se pare că saŭ par’că) zbor. A-țĭ părea bine saŭ răŭ, a te bucura saŭ a te întrista, a regreta: îmĭ pare bine (saŭ răŭ) c’a fost și el.

pare v. impers. V. par 3.

+părea² (a se ~) (a da impresia) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pare; conj. prez. 3 să se pară; ger. părându-se; part. părut

păreá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém, viit. 3 sg. va păreá; conj. prez. 3 să páră; cond. prez. 3 ar păreá; ger. părấnd; part. părút

păreá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. par, 2 sg. pari, 1 pl. părém; conj. prez. 3 sg. și pl. páră; ger. părând; part. părút

părea (ind. prez. 1 pl. părem, opt. prez. mi-ar părea)

par, pari 2, pară 3 conj., părea inf.

PĂREÁ vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.)

PĂREA vb. 1. a arăta, a semăna. (~ a fi mai mult o proză versificată.) 2. a crede, a-și imagina, a-și închipui, a i se năzări, (înv. și pop.) a i se năluci. (Ți s-a ~ numai că l-ai văzut.)

păreá (par, – rút), vb. – A da impresia, a crea iluzia, a avea aerul. – Mr. (am)par, (am)părui, păreare. Lat. pārēre (Pușcariu 1261; Candrea-Dens., 1331; REW 6235), cf. it. parere, prov. parer, v. fr. paroir, sp., port. parecer. – Der. părere, s. f. (opinie, aviz; iluzie, viziune, fantasmă); părelnic, adj. (imaginar, fictiv); parcă (var. ortografică par’că), adv. (s-ar zice, s-ar crede, într-o măsură, cam), în loc de pare că, cf. calabr. parca; dispărea, vb. (a pieri), format după fr. disparaître; dispariție, s. f. (pieire), din fr. disparation; compărea, vb., după fr. comparaître; comparent, adj. (care compare); comparați(un)e, s. f. (prezentare).

PARÉ, Ambroise (c. 1509-1590), chirurg francez. Unul dintre reformatorii medicinei Renașterii. A introdus tehnici operatorii noi (hemostaza prin ligatura arterelor în locul cauterizării, după amputația membrelor); a pus bazele marii chirurgii (amputații, dezarticulări). Alături de J. Hunter și J. Lister, socotit printre cei mai mari chirurgi ai tuturor timpurilor. Autor a unor lucrări privind circulația sangvină.

QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimți – Principiu de drept canonic, luat ca deviză de papa Bonifaciu VIII.

îmi pare (I’m) sorry expr. îmi pare rău, regret.