IMPÚNE impun vb. III. 1. Tranz. A face k o idee o masura o directiva etc. sa fie acceptate shi urmate; a face necesara indeplinirea unei actziuni; a constrange pe cineva sa accepte sa faca ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect stima teama etc. ♦ Tranz. A face k cineva sa devina respectat stimat sau temut. ♦ Refl. A capata prestigiu a se afirma; a invinge a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva la plata unui impozit. [Perf. s. impusei part. impus] Din lat. imponere (refacut dupa pune; cu sensuri dupa fr. imposer).

impune [At: RUSSO S. 77 / V: (nob) im~ / Pzi: impun / E: lat imponere] 12 vtr A (se) constrange (pe sine insushi sau) pe cineva sa accepte sau sa urmeze ceva impotriva vointzei sale Si: a (se) obliga. 3 vt A face k o idee o masura o directiva etc. sa fie acceptata shi urmata Si: (rar) a impoza (1). 4 vt A face necesara indeplinirea unei actziuni Si: (rar) a impoza (2). 5 vt A aplica o pedeapsa o prevedere etc. Si: (rar) a impoza (3). 6 vrim A trebui. 7 vt (Fin) A supune pe cineva unui impozit Si: (rar) a impoza (4). 8 vi A impresiona (prin dimensiuni calitatzi etc.) Si: (rar) a impoza (5). 9 vr A capata prestigiu Si: a se afirma. 10 vr A birui (1). 11 vt (In ritul catolic; ie) A ~ mainile A pune mainile pe capul cuiva pentru binecuvantare. 12 vt A face k o persoana sa devina respectata stimata sau temuta.

IMPÚNE impún vb. III. 1. Tranz. A face k o idee o masura o directiva etc. sa fie acceptate shi urmate; a face necesara indeplinirea unei actziuni; a constrange pe cineva sa accepte sa faca ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect stima. ♦ Tranz. A face k cineva sa devina respectat stimat sau temut. ♦ Refl. A capata prestigiu a se afirma; a invinge a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. Din lat. imponere (refacut dupa pune; cu sensuri dupa fr. imposer).

IMPÚNE impún vb. III (Adesea construit cu dativul) 1. Tranz. A face k o idee o masura o directiva o conducere sa fie acceptata shi urmata (de bunavoie sau prin constringere). Prin pacea de la KuciucKainargi (1774) Rusia reusheshte sa impuna Turciei slabirea monopolului [asupra tzarilor romineshti]. IST. R.P.R. 236. Fieshicine are dreptul a cere rasturnarea chiar a unei legi cind aceea i se pare k a devenit neaplicabila sau vatamatoare pentru institutul sau pentru societatea ce shia impuso. ODOBESCU S. II 332. Fara a avea pretentzie de a impune cuiva ideile noastre... NEGRUZZI S. I 349. ◊ (Urmat de o completiva directa) Lupta popoarelor pentru pace poate impune k spiritul tratativelor sa triumfe asupra politicii de fortza. SCINTEIA 1953 nr. 2734. ♦ A face k o actziune sa devina necesara shi sa fie dusa la indeplinire. Dezvoltarea continua a fortzelor de productzie trecerea lor de la o treapta de dezvoltare la alta impune schimbarea corespunzatoare a bazei impune caracterul istoric trecator al bazei. LUPTA DE CLASA 1952 nr. 6 90. 2. Intranz. A insufla (cuiva) respect (prin fortza sau prin merite valoare prestigiu). Demoralizasera oshtile care acum nu mai impuneau turcilor. NEGRUZZI S. I 277. ◊ Fig. Pacea resignarea calmul serii... imi impuneau shi ma biruiau. GALACTION O. I 348. ♦ Tranz. A face k cineva sa se afirme sa devina respectat stimat sau temut. Itzi marturisesc k mia trebuit mare abilitate sa te impun celorlaltzi. C. PETRESCU C. V. 158. ♦ Refl. Ashi deschide drum a se afirma. Marx shi Engels au dovedit k socialismul nu se va impune prin biruintza «ratziunii eterne» ci prin lupta de clasa a proletariatului care exprima cerintzele dezvoltarii vietzii materiale a societatzii. LUPTA DE CLASA 1953 nr. 7 49. Se ímpune «Contemporanul» care apare intre 1881 shi 1891 la Iashi. IST. R.P.R. 431. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit (in conditziile stabilite de lege). La impus pe anul in curs. Forme gramaticale: perf. s. impusei part. impus.

IMPÚNE vb. III. 1. tr. A face pe cineva sa accepte ceva (o sarcina o obligatzie etc.). ♦ A sili pe cineva la ceva. 2. intr. A inspira respect stima. ♦ refl. A se afirma. 3. tr. A constrange (pe cineva) sa accepte ceva. 4. tr. A supune unui impozit. [P.i. impún perf. s. pusei part. pus conj. puna. / cf. fr. imposer lat. imponere dupa pune].

IMPÚNE vb. I. tr. 1. a face pe cineva sa accepte ceva. ◊ a constrange (pe cineva) la ceva. 2. a supune unui impozit. II. intr. a inspira respect teama. III. refl. a capata prestigiu a se afirma. (< lat. imponere dupa fr. imposer)

A IMPÚNE impún 1. tranz. 1) (idei masuri sarcini obligatzii etc.) A prezenta (in mod autoritar) spre acceptare obligatorie shi neconditzionata. 2) (persoane) A pune cu fortza (sa faca ceva); a sili; a obliga; a constrange; a fortza. 3) (persoane) A supune unei obligatzii de plata. 4) (persoane) A face sa se impuna. 2. intranz. A inspira stima datorita calitatzilor inerente. /<fr. imposer

A SE IMPÚNE ma impún intranz. 1) (despre persoane) A se manifesta in mod deosebit; a se remarca; a se distinge; a straluci; a bria; a se evidentzia; a excela; a se afirma. 2) (despre sarcini obligatzii etc.) A apartzine in mod firesc; a incumba; a reveni; a se cuveni; a se cadea. /<fr. imposer

impune v. 1. a pune pe: a impune mainile spre a binecuvanta; 2. a obliga la: a impune sarcini dari; 3. a insufla respect a comanda: a impune tacere; 4. a constrange pe cineva de a fi primit: shtie sa se impuna.

*impún pús a púne v. tr. (lat. impóno pónere. V. pun). Fig. Oblig la supun la: a impune cuĭva o obligatziune. Inspir comand: a impune respect tacere sh. a. cuĭva. V. intr. Impun respect admiratziune sh. a.: vitejia onestitatea frumusetza impune. Se zice shi a impune pe cineva cu un bir ild. a impune cuĭva un bir saŭ a supune pe cineva la bir (saŭ biruluĭ).

impúne (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. impún; conj. prez. 3 sa impúna; ger. impunand

impúne vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. impún; conj. prez. 3 sg. shi pl. impúna; ger. impunand

impune (conj. impuna)

impun puna 3 conj. punator adj. v.

IMPÚNE vb. 1. (inv. shi reg.) a supune. (Il ~ la un impozit de...) 2. v. impulsiona. 3. v. trebui. 4. v. necesita. 5. v. afirma. 6. a dicta. (El a ~ conditziile.)

IMPUNE vb. 1. (inv. shi reg.) a supune (Il ~ la un impozit de...) 2. a determina a imprima a impulsiona. (A ~ unui mobil o mishcare.) 3. a se cadea a se cere a se cuveni a trebui (inv. shi pop.) a cauta. (Se ~ sa procedezi astfel...) 4. a cere a comporta a necesita a pretinde a reclama a solicita (inv.) a nevoi. (Aceasta actziune ~ multe eforturi.) 5. a se afirma a se evidentzia a se remarca. (Sa ~ repede in cinematografie.)

impúne (impún impús) vb. A constringe a obliga. Lat. imponere (sec. XIX) pe baza lui pune. Der. impunator adj. (impozant) cu suf. tor; impozant adj. din fr. imposant; impoza vb. (inv. a impune) din fr. imposer; impozabil adj. din fr. imposable; impozit s. n. din lat. impositum (sec. XIX) cu fonetismul cuvintelor care provin de aici.