OBIECTÍV A obiectivi e adj. s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independenta de conshtiintza sau care este conform acestei realitatzi. 2. Care are insushirea de a reda fidel netrunchiat realitatea detashat de impresii subiective; nepartinitor impartzial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se refera la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent format dintruna sau mai multe lentile care intra in constructzia unui aparat optic (de fotografiat microscop luneta etc.) fiind indreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Portziune de teren localitate fortareatza etc. care prezinta interes in timp de razboi. ♦ TZinta asupra careia se executa o tragere sau se lanseaza bombe. 3. Fig. Scop tzinta tzel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmeaza sa fie realizat construit etc. Din fr. objectif.

obiectiv ~a [At: BALCESCU M. V. 1 / P: obiec~ / Pl: ~i ~e / E: fr objectif lat obiectivus] 1 a (Flz; ioc subiectiv) Care exista in afara conshtiintzei omeneshti shi independent de ea. 2 (Is) Idealism ~ Aspect al idealismului care sustzine existentza unei idei absolute independente de conshtiintza omeneasca shi prin dezvoltarea careia ia nashtere lumea materiala. 3 a Care are insushirea de a reda realitatea in mod nefalsificat detashat de impresii subiective Si: impartzial nepartinitor (iuz) obiectivist (1). 4 a (Grm) Care se refera la obiectul direct sau indirect. 56 sn (Lentila sau) sistem de lentile cu rolul de a forma intrun aparat optic imaginea unui obiect. 7 sn Portziune de teren localitate fortareatza etc. care prezinta importantza din punct de vedere militar. 8 sn (Fig) Scop. 9 sn (Fig) TZinta. 10 sn (Ccr; shis) ~ industrial Intreprindere uzina fabrica cuprinsa in structura economiei natzionale shi care urmeaza sa fie realizata sau care este in curs de realizare. 11 sn (SHis) ~ turistic Loc punct care prezinta interes pentru turishti.

OBIECTÍV A obiectivi e adj. s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care exista in afara conshtiintzei omeneshti shi independent de ea. ◊ Idealism obiectiv = aspect al idealismului care sustzine existentza unei idei absolute mistice independente de conshtiintza omeneasca shi prin a carei dezvoltare ia nashtere lumea materiala. 2. Care are insushirea de a reda realitatea in chip nefalsificat detashat de impresii subiective; nepartinitor impartzial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se refera la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent format din una sau mai multe lentile care intra in constructzia unui aparat optic (de fotografiat microscop luneta etc.) fiind indreptat spre obiectul studiat. 2. Portziune de teren localitate fortareatza etc. care prezinta interes in timp de razboi. ♦ TZinta asupra careia se executa o tragere sau se lanseaza bombe. 3. Fig. Scop tzinta tzel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmeaza sa fie realizat construit etc. Din fr. objectif.

OBIECTÍV² A obiectivi e adj. (In opozitzie cu subiectiv) 1. (Fil.) Care exista in afara conshtiintzei omeneshti shi independent de ea. Folosirea legilor economice obiective de catre statul sovietic in opera de construire a socialismului este un inalt exemplu pentru tzarile de democratzie populara. SCINTEIA 1953 nr. 2595. Pentru shtiintza marxista legile limbii sint la fel cu legile din celelalte domenii ele... au caracter obiectiv. GRAUR S. L. 93. Adevar obiectiv v. adevar. Idealism obiectiv = aspect al idealismului care recunoashte existentza unei idei mistice independenta de conshtiintza omeneasca shi prin a carei dezvoltare ia nashtere lumea materiala. ♦ (Despre arta shi creatori) Care are insushirea de a reda realitatea in chip nefalsificat detashat de impresii subiective. Putereai obiectiva ia ingaduit [lui Victor Hugo] sa imbratzisheze domenii nemarginite: natura omul istoria universul. SADOVEANU E. 226. 2. (In vorbirea curenta) Nepartinitor impartzial. Junimismul a avut pretentzia... k asista... la fenomenele politice sociale shi culturale shi k le defineshte din punct de vedere obiectiv. IBRAILEANU SP. CR. 98. Sa aprobatzi intocmai planul meu in toate amanuntele studiat din punct de vedere obiectiv pur. CARAGIALE O. VII 200. ◊ (Adverbial) Cu moshul nui chip sa discutzi obiectiv k el din chestia pensiei nu iese. REBREANU R. I 65. Pronuntzat: biec.

OBIECTÍV A adj. 1. (Op. subiectiv) Existent in afara conshtiintzei omului shi independent de ea. 2. Impartzial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif lat. obiectivus].

OBIECTÍV A I. adj. 1. existent in afara conshtiintzei shi independent de ea. 2. impartzial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentila sistem de lentile care formeaza o imagine reala a obiectului observat intro luneta intrun microscop aparat fotografic etc. 2. loc punct localitate etc. care constituie tzinta unei actziuni militare. ◊ tzinta asupra careia se trage cu o arma de foc. 3. intreprindere uzina constructzie etc. care urmeaza sa fie realizata. 4. loc care prezinta interes pentru turishti. 5. (fig.) intentzie scop tzel tzinta. (< fr. objectif lat. obiectivus)

OBIECTÍV² ~a (~i ~e) 1) shi adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care denota exactitate in procesul de reflectare a realitatzii; nefalsificat; veridic. 2) filoz. (in opozitzie cu subiectiv) Care exista in afara conshtiintzei shi independent de ea; cu existentza independenta. /<fr. objectif

obiectiv a. ce are raport cu obiectul (in opozitziune cu subiectiv): realitate obiectiva. ║ adv. intr’un mod obiectiv: a judeca obiectiv. ║ n. 1. tot ce e in afara de subiectul cugetator shi observator; 2. lentila convexa la o luneta care e indreptata asupra obiectului de vazut in opozitziune cu ocularul; 3. punct spre care se indreapta atacul.

*obĭectív a adj. (lat. objectivus). Relativ la obĭect care e in obĭect nemodificat de sentiment (in opoz. cu subĭectiv): constatare obĭectiva. S. n. pl. e. Arm. Scop tzinta de atac: obĭectivu uneĭ operatziunĭ militare. Acea sticla a uneĭ lunete care e intoarsa spre obĭectu care vreĭ sal vezĭ (in opoz. cu ocular). La un aparat fotografic partea care contzine lentila pin care trece lumina in ainte de a ajunge in camera obscura. Adv. In mod obĭectiv conform realitatziĭ: a judeca obĭectiv.

obiectív¹ (biec) adj. m. pl. obiectívi; f. obiectíva pl. obiectíve

obiectív adj. m. (sil. biec; mf. ob) pl. obiectívi; f. sg. obiectíva pl. obiectíve

OBIECTÍV adj. s. 1. adj. v. real. 2. adj. material. 3. adj. v. drept. 4. s. cauza. 5. s. v. scop. 6. s. v. tzinta. 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv; obiectiv superangular = obiectiv superunghiular; obiectiv superunghiular = obiectiv superangular. 8. v. intreprindere.

OBIECTIV adj. s. 1. adj. (FILOZ.) real. (Lumea ~.) 2. adj. (FILOZ.) material obiectual. (Realitatea ~.) 3. adj. drept impartzial nepartzial nepartinitor (inv.) nefatzarit. (Om ~.) 4. s. cauza scop tzel tzinta (inv.) pricina. (Lupta pentru nobilul ~ al independentzei.) 5. s. menire rol rost scop sens tzel tzinta (pop.) noima. (~ acestor masuri a fost acela de a...) 6. s. obiect scop tzel tzinta (inv.) pravatz. (~ unei cercetari.) 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv.

Obiectiv ≠ subiectiv

obiectív adj. s.n. 1. Caz obiectiv In gramatica lui Ch. J. Filmore denumeshte una dintre categoriile de caz cea mai neutra din punct de vedere semantic. 2. Conjugare obiectiva Caracterizeaza numai anumite limbi (vezi maghiara) unde se opune conjugarii subiective. 3. Genitiv obiectiv Genitivul ocurent numai in vecinatatea unui substantiv de provenientza verbala corespunzand obiectului direct.

OBIECTÍV A adj. (cf. fr. objectif lat. obiectivus): in sintagmele ordine obiectiva shi reflexiv obiectiv (v.).