MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia.

mângâiere sf [At: PSALT. 197 / P: ~gâ-ie~ / V: (îrg) ~găi~, (înv) ~iare, ~găiare, măn~, mângăiere, măngăiare / Pl: ~ri / E: mângâia] 1 (Înv) Încurajare. 2 Consolare. 3 Ceea ce constituie o consolare, un sprijin, un ajutor pentru cineva. 4 Satisfacție. 5 Atingere ușoară cu palma în semn de afecțiune, de dragoste Si: dezmierdare (1), (rar) mângâietură (5). 6 Frecare ușoară cu palma sau cu degetele Si: (rar) mângâietură (6). 7 (Reg; îs) ~a nevestei Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg) Melodie după care se execută dansul mângâierea (6) nevestei. 9 (Bot; reg; îc) ~a apelor Silur (Euphrasia stricta).

MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. [Pr.: -gâ-ie-] – V. mângâia.

MÂNGÂIÉRE ~i f. 1) v. A MÂNGÂIA. 2) Vorbă sau gest plin de dragoste, prin care se mângâie; alinare. [G.-D. mângâierii] /v. a mângâia

mângâiere f. acțiunea de a mângâia, consolațiune.

măngâiere sf vz mângâiere

mângăiare sf vz mângâiere

mângăiere sf vz mângâiere

mângâiare sf vz mângâiere

MÎNGĂIÉRE s. f. v. mîngîiere.

MÎNGÎIÉRE, mîngîieri, s. f. Acțiunea de a mîngîia. 1. Dezmierdare, alintare, gest cu care se mîngîie. Dacă nu-ți ieșeam în drum, Ai fi dat cu bucurie Altuia străin, nu mie, Mîngîierile de-acum. TOPÎRCEANU, M. 58. ◊ Fig. Pe fereastra deschisă, veneau mîngîierile verii. SADOVEANU, O. I 268. 2. Încurajare, îmbărbătare; consolare. Amintirea zilelor bune e de multe ori o mîngîiere în ceasuri triste. SADOVEANU, O. VI 525. N-am altă mîngîiere mai vie pe pămînt Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire. ALECSANDRI, O. 124. ♦ Persoană (sau obiect) care mîngîie, încurajează, sprijină. Numai tu, tată, ești mîngîierea noastră. ISPIRESCU, L. 12. Domnița Manda era singura mîngîiere ce-i lăsase o soție mult iubită. NEGRUZZI, S. I 105. 3. Satisfacție, mulțumire, plăcere. Nu au nici chiar mîngîierea de a-și putea tipări scrierile, din lipsă de mijloace. MACEDONSKI, O. IV 6. Cartea îți aduce și oarecare mîngîiere. CREANGĂ, A. 22. – Variantă: mîngăiére s. f.

mîngîĭére f., pl. ĭ. Consolațiune, alinarea tristețeĭ.

mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri

mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri

mângâiere.

mîngîiere

MÂNGÂIÉRE s. 1. alintare, dezmierdare, (rar) alint, mângâietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgostire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ iubitei.) 2. v. consolare. 3. v. bucurie.

MÎNGÎIERE s. 1. alintare, dezmierdare, (rar) alint, mîngîietură, (pop. și fam.) giugiuleală, (pop.) alintătură, drăgosteală, drăgostire, (înv. și reg.) olastiseală. (~ iubitei.) 2. alinare, consolare, îmbărbătare, încurajare, (înv.) consolație, parigorie, (fig.) balsam, refugiu. (Și-a găsit ~ în muncă.) 3. bucurie, desfătare, mulțumire, plăcere, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)