alinare¹ sf [At: NEGRUZZI S. II 16 / Pl: ~nari / E: alina] 1 Micshorare a intensitatzii unui fenomen natural Si: alinat¹ (1) (rar) alinatura. 2 Potolire a unui fenomen natural Si: alinat¹ (2). 3 Oprire a unei mishcari pornite Si: alinat¹ (3). 4 Calmare a unor sentimente neplacute senzatzii dureroase Si: alinat¹ (4). 5 Linishtire a unei fiintze cuprinse de emotzie puternica de surescitare Si: alinat¹ (5). 6 Mangaiere a unei fiintze a unui om Si: alinat¹ (6). 7 Ashezare a unor lucruri Si: alinat¹ (7). 8 Linishtire a cuiva prin ducere la culcare Si: alinat¹ (8). 9 Ashezare a unei pasari pe ceva Si: alinat (9).

alinare² sf [At: DA / Pl: ~nari / E: alina¹] SHchiopatare ushoara Si: alinat² Cf alintare alicnire.

ALINÁRE alinari s. f. Actziunea de a (se) alina shi rezultatul ei. 1. Linishtire calmare a unei dureri fizice sau morale potolire a unei stari de surescitare sau de emotzie. Cual vorbelor duios shirag Sentrec sa toarne alinari in cei ce pleacan departari Din satul lor cel drag. NECULUTA TZ. D. 99. Simtzeam k el naflalinare K singur asha ie urit. COSHBUC P. I 235. Aduc o alinare Jalnicului tau suspin. ALECSANDRI P. A. 86. 2. Domolire a unui fenomen atmosferic. [Animalele] mincau putzin sau nu mincau de loc ashteptind alinarea [vifornitzei] care animalele o presimt cu mult inaintea noastra. SADOVEANU P. M. 171. Intre urgiile iernii se deschid shi alinari subt un cer curat shi verde k gheatza. SADOVEANU N. P. 277.

ALINÁRE alinari s. f. Actziunea de a (se) alina shi rezultatul ei; linishtire potolire calmare domolire.

aliníre sn vz alinare

alináre s. f. g.d. art. alinắrii; pl. alinắri

alináre s. f. g.d. art. alinarii; pl. alinari

ALINÁRE s. 1. calmare domolire linishtire potolire temperare ushurare (rar) potoleala (inv.) potolit. (~ durerilor.) 2. v. consolare.

ALINARE s. 1. calmare domolire linishtire potolire temperare ushurare (rar) potoleala (inv.) potolit. (~ durerilor.) 2. consolare imbarbatare incurajare mingiiere (inv.) consolatzie parigorie (fig.) balsam refugiu. (SHia gasit ~ in munca.)