MORÁL A (I) morali e adj. (II) moraluri s. n. I. Adj. 1. Care apartzine moralei conduitei admise shi practicate intro societate care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit bun; moralicesc. ♦ Care contzine o invatzatura; moralizator. 2. Care apartzine psihicului spiritului intelectului care se refera la psihic spirit sau intelect; spiritual intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatzilor sufleteshti shi spirituale. 2. Stare afectiva dispozitzie sufleteasca temporara care priveshte puterea dorintza fermitatea de a suporta pericolele oboseala dificultatzile. ♦ Curaj tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza a (se) descuraja. Din lat. moralis e fr. moral.

moral² ~a [At: IORGOVICI O. 23/23 / Pl: ~i ~e / E: lat moralis e fr moral] 1 a Care este in conformitate cu principiile sau cu regulile moralei (1) Si: (inv) moralnic (1). 2 a Care apartzine moralei (1) Si: (inv) moralnic (2). 3 a Care se refera la morala (1) Si: (inv) moralnic (3). 4 a Care provine de la morala (1) Si: (inv) moralnic (4). 5 a (Pex) Care moralizeaza (1) Si: moralizator (3) (inv) moralnic (5). 6 a Care apartzine psihicului spiritului intelectului sau caracterului Si: (inv) moralic (1) moralicesc (1) moralnic (6). 7 a Care se refera la psihic la spirit la intelect sau la caracter Si: (inv) moralic (2) moralicesc (2) moralnic (7). 8 sn Calitate de a fi moral² (1). 9 sn Ansamblu al facultatzilor sufleteshti. 10 sn Stare dispozitzie sufleteasca. 11 sn Curaj tarie sufleteasca. 12 sn (Ilv) A ridica (cuiva) ~ul A incuraja. 13 sn (Ilv) A (i) scadea (cuiva) ~ul A descuraja.

MORÁL A morali e adj. s. n. I. Adj. 1. Care apartzine moralei conduitei admise shi practicate intro societate care se refera la morala; etic; care este conform cu morala; cinstit bun; moralicesc. ♦ Care contzine o invatzatura; moralizator. 2. Care apartzine psihicului spiritului intelectului care se refera la psihic spirit sau intelect; spiritual intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultatzilor sufleteshti shi spirituale. 2. Stare afectiva dispozitzie sufleteasca temporara care priveshte puterea dorintza fermitatea de a suporta pericolele oboseala dificultatzile. ♦ Curaj tarie sufleteasca. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a imbarbata (pe cineva). A(i) scadea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza a (se) descuraja. Din lat. moralis e fr. moral.

MORÁL² A morali e adj. 1. Care este in conformitate cu principiile sau cu regulile moralei. Atitudine morala. ◊ Care contzine o invatzatura. Germanii au... o intreaga literatura de povestiri morale shi educative. ANGHEI PR. 180. 2. Care se refera la intelect la spirit; intelectual spiritual sufletesc. Analizind pe artist din punctul de vedere fiziologic psihologic moral etc. vom da de mediul inconjurator care a fasonat pe artist. GHEREA ST. CR. II 11.

MORÁL A adj. 1. Conform principiilor moralei. ♦ Din care se trage o invatzatura didactic. 2. Referitor la psihic spirit sau intelect; intelectual spiritual. // s.n. Ansamblul facultatzilor psihice spirituale. ♦ Stare de spirit dispozitzie sufleteasca. ♦ Curaj. [Cf. lat. moralis fr. moral].

MORÁL A I. adj. 1. conform principiilor moralei. ◊ din care se trage o invatzatura didactic. 2. referitor la psihic spirit sau intelect intelectual spiritual. II. s. n. 1. ansamblul facultatzilor psihice spirituale. 2. stare de spirit. ◊ curaj. (< lat. moralis fr. moral)

MORÁL¹ ~a (~i ~e) 1) Care tzine de morala; referitor la morala. 2) Care contzine o morala. 3) Care tzine de lumea interioara a omului; referitor la spiritul omului. 4) Care corespunde moralei; in conformitate cu morala. /<lat. moralis ~e fr. moral

moral a. 1. privitor la moravuri: teologie morala; 2. care are purtari bune: om foarte moral; 3. ce contzine o buna morala: carte morala; 4. care se rapoarta la inteligentza in opozitziune cu fizic: facultatzile morale; simtz moral cunoshtintza binelui shi a raului. ║ n. totalitatea facultatzilor morale: a ridica moralul unui bolnav.

*morál a adj. (lat. moralis d. mos moris obiceĭ). Relativ la obiceĭurĭ: reflexiunĭ morale. Care practica morala care are obiceĭurĭ pure: om moral. Conform bunelor obiceĭurĭ: carte morala. Intelectual spiritual (in opoz. cu fizic material): facultatzile morale. Certitudine morala acea care e bazata pe probalitatzĭ. Simtzu moral cunoshtintza bineluĭ shi rauluĭ. S. f. Linie de purtare mod de a aprecia binele: morala demagoguluĭ e k nu e pacat sa rascolĭ satele k sa viĭ la putere. Etica shtiintza care te invatza sa facĭ bine shi sa evitzĭ rau. Carte care cuprinde aceasta shtiintza: morala luĭ Malebranche. Ocara mustrare shi (iron.) bataĭe: a primi o morala a trage cuĭva o morala (V. zacusca) Invatzamint concluziune morala care un scriitor o trage din opera luĭ: morala fabuleĭ cu lupu shi mĭelu e k vointza celuĭ maĭ tare e legea morala. A face cuĭva morala al mustra aĭ arata cum trebuĭe sa se poarte. S. n. pl. urĭ saŭ shi e. Totalitatea facultatzilor morale. Curaj insufletzire: morala armateĭ franceze supt Napoleon I era extraordinar de inaltzat. Adv. In mod moral moralmente.

morál¹ adj. m. pl. moráli; f. morála pl. morále

morál adj. m. pl. moráli; f. sg. morála pl. morále

MORÁL adj. 1. etic. (O comportare ~.) 2. v. moralizator. 3. v. spiritual.

MORAL adj. 1. etic. (O comportare ~.) 2. moralizator (inv.) moralicesc. (Povestire cu caracter ~.) 3. spiritual sufletesc (inv.) moralic moralicesc. (Ceva despre viatza ~ a unui popor.)

Moral ≠ amoral imoral nemoral

morál (morála) adj. Etic. Fr. moral. Der. morala s. f. (etica; dojana) din fr. morale; moralicesc adj. (moral) inv. sec. XVIII; moraliceshte adv. (moralmente); moralitate s. f. din fr. moralité; moraliza vb. din fr. moraliser; moralizator adj. din fr. moralisateur; moralmente adv. din fr. moralement; moralist s. m. din fr. moraliste.