MONOTÓN A monotoni e adj. (Despre glas sunete melodii; adesea adverbial) Care are sau care pastreaza mereu acelashi ton. ♦ Fig. Care indispune plictiseshte etc. prin lipsa de variatzie sau de varietate; uniform. Din fr. monotone.

monoton ~a a av [At: BUDAIDELEANU LEX. / Pl: ~i ~e / E: fr monotone] 12 (D. glas melodii sunete zgomote; prt) Fara variatzii de ton. 34 (Fig) Lipsit de variatzie de varietate. 56 (Care este) de o uniformitate plictisitoare suparatoare neplacuta.

MONOTÓN A monotoni e adj. (Despre sunete melodii; adesea adverbial) Care are sau care pastreaza mereu acelashi ton. ♦ Fig. Care indispune plictiseshte etc. prin lipsa de variatzie sau de varietate; uniform. Din fr. monotone.

MONOTÓN A monotoni e adj. (Despre sunete melodii etc.) Care are sau care pastreaza mereu acelashi ton; fara variatzii de ton. E o melodie inceata shi monotona parca slaveshte linishtea shi aerul limpede. SADOVEANU O. VI 407. Bate toba cu degetelen masa amuzata ceasuri intregi de muzica monotona. ARGHEZI P. T. 123. Un timp se auzi numai tzacanitul monoton al rotzilor. C. PETRESCU V. 9. ♦ Fig. Care indispune prin lipsa de variatzie; plictisitor uniform. De la Ruginoasa... pina aproape de Izvoru... aceeashi cimpie dreapta pustie monotona. REBREANU R. I 116. Cit de monotoni vor trece anii vietzii lui. EMINESCU N. 36. Cimpie fara margini ce arata nencetat O vedere monotona. ALEXANDRESCU M. 261. ◊ (Adverbial) Ploua monoton shi trist afara shi picurau streshinile fara intrerupere shi obositor. SADOVEANU O. VI 473. Nau coborit inca ploile cernute fara sfirshit monoton impotmolind cararile. C. PETRESCU S. 61.

MONOTÓN A adj. 1. (Despre sunete melodii; adesea adv.) Care pastreaza mereu acelashi ton lipsit de variere in intonatzie. ♦ (Fig.) Uniform fara variatzie; plictisitor. 2. (Mat.; despre shiruri de numere sau despre functzii) Care este fie crescator fie descrescator. [< fr. monotone cf. lat. monotonus gr. monotonos < monos unic tonos ton].

MONOTÓN A adj. 1. (despre sunete melodii etc.; shi adv.) care pastreaza mereu acelashi ton lipsit de varietate in intonatzie. 2. (fig.) uniform; monocord plictisitor. 3. (mat.; despre functzii sau shiruri de numere) care este sau crescator sau descrescator. (< fr. monotone)

MONOTÓN ~a (~i ~e) 1) (despre sunete melodii) Care pastreaza mereu acelashi ton; caracterizat prin acelashi ton. 2) Care se caracterizeaza prin lipsa de variatzie; fara variatzii. /<fr. monotone

monoton a. 1. care e mai totdeauna pe acelash ton: arie monotona; 2. fig. prea uniform: orator monoton.

*monotón a adj. (vgr. monótonos d. mónos singur shi tónos ton; lat. monótonus). Care e aproape numaĭ pe un singur ton: cintec monoton. Fig. Prea uniform plicticos: stil monoton vĭatza monotona. Adv. In mod monoton: a vorbi monoton.

monotón adj. m. pl. monotóni; f. monotóna pl. monotóne

monotón adj. m. pl. monotóni; f. sg. monotóna pl. monotóne

monoton tona; toni tone.

MONOTÓN adj. 1. anost banal placid plictisitor uniform (fig.) searbad (livr. fig.) tern. (O viatza ~.) 2. v. inexpresiv.

MONOTON adj. 1. anost banal placid plictisitor uniform (fig.) searbad (livr. fig.) tern. (O viatza ~.) 2. inexpresiv neexpresiv uniform (fig.) monocord plat. (Stil ~.)