MONOTÓN A adj. 1. (Despre sunete melodii; adesea adv.) Care pastreaza mereu acelashi ton lipsit de variere in intonatzie. ♦ (Fig.) Uniform fara variatzie; plictisitor. 2. (Mat.; despre shiruri de numere sau despre functzii) Care este fie crescator fie descrescator. [< fr. monotone cf. lat. monotonus gr. monotonos < monos unic tonos ton].