plictisitor, ~oare a [At: ALEXI, W. / V: (înv) plec~ / Pl: ~i, ~oare / E: plictisi + -tor] 1 Care produce plictiseală (1) Si: plicticos (1). 2 (Pex) Neinteresant. 3 Monoton. 4-5 Plicticos (4-5).

PLICTISITÓR, -OÁRE, plictisitori, -oare, adj. 1. Care plictisește; plicticos, anost, searbăd. Ce rost au aci, el și monologul lui, între oameni sătui... cu desăvîrșire indiferenți unor chestiuni care trebuie să li se pară grozav de plictisitoare. C. PETRESCU, Î. I 16. 2. Supărător, enervant.

PLICTISITÓR¹ adv. Într-un mod care provoacă plictiseală; cu plictiseală. /a (se) plictisi + suf. ~tor

PLICTISITÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) Care plictisește; care provoacă plictiseală; anost. Film ~. /a (se) plictisi + suf. ~tor

plictisitor a. care plictisește.

plictisitór, -oáre adj. Plicticos. Adv. A vorbi plictisitor.

plectisitor, ~oare a vz plictisitor

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

plictisitór adj. m., pl. plictisitóri; f. sg. și pl. plictisitoáre

PLICTISITÓR adj. 1. anost, neinteresant, plicticos, (livr.) fastidios, (fig.) fad, insipid, nesărat, sălciu, searbăd. (Un spectacol ~.) 2. v. monoton. 3. v. enervant.

PLICTISITOR adj. 1. anost, neinteresant, plicticos, (livr.) fastidios, (fig.) fad, insipid, nesărat, sălciu, searbăd. (Un spectacol ~.) 2. anost, banal, monoton, placid, uniform, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viață ~.) 3. agasant, enervant, iritant, plicticos, sîcîitor, supărător. (O treabă ~.)

Plictisitor ≠ amuzant, captivant, distractiv, nostim