MENZÍL menziluri s. n. s. m. (Inv.) 1. S. n. Nume dat in TZarile Romane inainte de introducerea cailor ferate serviciului de transport (pentru calatori shi pentru corespondentza); olac. 2. S. m. Curier shtafeta. Din tc. menzil.

menzil [At: NECULCE L. 67 / V: ~zal mezel mezil min~ mizil / Pl: ~uri / E: tc menzil] (Inv) 1 sn Serviciu de transport pentru calatori shi pentru corespondentza in tzarile romane inainte de introducerea cailor ferate Si: oleic poshta. 2 sn (Inv) Mezilhanea. 3 sn (Ic) ~capitan Capitan de poshta. 4 sn Diligentza. 5 (Ilav) Cu mare ~ in mare graba. 6 sm Curier special calare Si: olacar. 7 sn Act oficial sau inshtiintzare scrisa.

MENZÍL menziluri s. n. s. m. (Inv.) 1. S. n. Nume dat in tzarile romaneshti inainte de introducerea cailor ferate serviciului de transport (pentru calatori shi pentru corespondentza); olac. 2. S. m. Curier shtafeta. Din tc. menzil.

MENZÍL menziluri s. n. (Invechit) 1. Poshta cu diligentze shi cai cu care se facea pina in secolul trecut transportul calatorilor shi al corespondentzei. Cu cai de menzil... avea sal duca... la Dunare. SADOVEANU Z. C. 175. Era un han cuprinzator cu carutze de poshta shi potcovaria nelipsita de orice conac al menzilului. CAMIL PETRESCU O. II 139. 2. Curier shtafeta. Nu mai zabovi ci trimete acum numaidecit menzil cu vestirea. GORJAN H. II 154. Varianta: mezíl (GORJAN B. IV 35) s. n.^[1]

MENZÍL ~uri n. inv. 1) Serviciu pentru corespondentza shi pentru calatori. 2) Carutza de poshta. /<turc. menzil

MENZIL s. m. shi n. (Mold.) 1. S. n. Serviciu de poshta olac. AntonieVoda tzine menzilul di SHtefaneshti pinin Camenitza. NECULCE. ♦ Statzie de poshta (unde se schimbau caii). Cu calarashii carii sa intimpla acolo in menzil vin la Moldova. GHEORGACHI. Atunce era greu tzarii la zahareli shi menziluri la drumul Caminitzii. CRB 170^r. 2. S. n. Carutza de poshta diligenta. Lau shi pornit deau venit in menzil la Ieshi. NECULCE. Domnii veniia calari pina la Dunare inca unii din domni au venit shi in menzil. GHEORGACHI. ◊ Expr. Cu mare menzil = in mare graba. Au plecat cu mare menzil la TZarigrad crapind doua perechi de telegari pana la Galatzi. PSEUDOE. KOGALNICEANU. 3. S. m. Curier shtafeta olacar. Sa se scrie imparatului cu menzil la craiul de la Basra k sai dea shtire cum k lau mazilit. H 1771 93^r. 4. S.n. Act oficial sau inshtiintzare scrisa. Au dat shtire . . . cum k au murit iar peste trei ceasuri au scos alt mezil cum k sau trezit. PSEUDO E. KOGALNICEANU. Variante: mezil (CRB 170^r; PSEUDOE. KOGALNICEANU). Etimologie: tc. menzil. Cf. o l a c a r ie ; o l a c (1) o l a c a r v e a s t n i c.

menzíl n. pl. urĭ (turc. [d. ar.] menzil). Vechĭ. Poshta (casa oficiu carutza caiĭ). SHi mezil minzil shi mizil (de unde shi numele orashuluĭ Mizil). K adj. menzilesc poshtal.

cetalmenzil sn vz cetalmezil

menzal s vz menzil

mezel² s vz menzil

mezil s vz menzil

minzil s vz menzil

mizil s vz menzil

menzíl (inv.) s. n. pl. menzíluri

menzíl (poshta diligentza act) s. n. pl. menzíluri

MENZÍL s. v. curier diligentza mesager poshtalion poshta shtafeta.

menzil s. v. CURIER. DILIGENTZA. MESAGER. POSHTALION. POSHTA. SHTAFETA.

menzíl (menzíluri) s. n. Poshta (organizatzie local shi distantza). Var. mezil mizil. Tc. menzil din arab. manzil (Miklosich Etym. Wb. 94; SHeineanu III 79; Loebel 64; Lokotsch 1401; Berneker II 37) cf. ngr. μεντζίλι bg. sb. menzil. Der. menzilesc adj. (de poshte); menzilgiu s. m. (poshtash) din tc. menzilci; menzilhanea s. f. (localul poshtelor) din tc. menzilhane toate inv. (sec. XVII).