MEÁNDRU meandre s. n. 1. Sinuozitate a cursului unei ape curgatoare mai ales in regiunile de shes. ♦ P. anal. Sinuozitate cotitura (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frante sau curbe sugerand stilizarea unor valuri de apa. [Pr.: mean] Din fr. méandre.

meandru sn [At: ODOBESCU S. I 247 / P: mean~ / Pl: ~re / E: fr méandre] (Mpl) 1 Motiv ornamental in forma de linii sherpuitoare. 2 Sinuozitate a cursului unei ape. 3 (Pan) Cotitura a unui drum. 4 (Pex) Strazi drumuri cotite intortocheate.

MEÁNDRU meandre s. n. 1. Bucla accentuata a unei ape curgatoare mai ales in regiunile de shes. ♦ P. anal. Sinuozitate cotitura (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frante sau curbe sugerand stilizarea unor valuri de apa. [Pr.: mean] Din fr. méandre.

MEÁNDRU meandre s. n. 1. (Mai ales la pl.) Cotituri dese shi intortocheate care le face cursul anumitor ape curgatoare mai ales in regiunile de shes. Prin exagerarea meandrelor Calmatzuiul ishi micshoreaza mereu panta. PROBL. GEOGR. I 94. ◊ Fig. Butoiul urma sa murmure gilgiindushi veselia strecurindushi divinul elixir in nenumarate meandre. ANGHEL PR. 97. ♦ Drumuri strazi intortocheate. SHtitzi bine k mam deprins cu meandrele Stambulului. SADOVEANU Z. C. 269. ◊ Fig. Ai cunoscut mai bine meandrele caracterului femeiesc. CAMIL PETRESCU T. 325. 2. Motiv ornamental sculptat sau pictat format dintro imbinare maiestrita de linii frinte sau curbe dind un ansamblu decorativ ce pare a descrie un traseu cu multe sinuozitatzi. Meandrele... ornau friza templurilor greceshti. ODOBESCU S. I 247. Pronuntzat: mean.

MEÁNDRU s.n. 1. Cotitura intortocheata a cursului unei ape (mai ales) in regiunile de shes. ♦ Sinuozitate; (p. ext.; la pl.) drumuri strazi intortocheate. 2. Motiv ornamental compus dintro imbinare de linii curbe sau frante. [Pron. mean. / < fr. méandre cf. Meandru fluviu sinuos in Asia Mica].

MEÁNDRU s. n. 1. cotitura mare a cursului unei ape curgatoare. ◊ sinuozitate. 2. motiv ornamental dintro imbinare de linii curbe sau frante reprezentand stilizarea unui val. (< fr. méandre)

MEÁNDRU ~e n. 1) Loc de cotitura (a unui drum sau a unui curs de apa); curbatura; sinuozitate. 2) Ornament arhitectural sau desen format din linii ondulate care amintesc de cotiturile unei ape curgatoare. 3) fig. Manevra iscusita prin care se mascheaza realitatea; shiretlic; truc; tertip; stratagema. [Sil. mean] /<fr. méandre

meandru n. V. Meandru.

Meandru n. 1. riu in AziaMica ce se varsa in Arhipelag celebru prin sinuozitatzile sale; 2. fig. sinuozitate inconjur.

meándru (mean) s. n. art. meándrul; pl. meándre

meándru s. n. (sil. mean) art. meándrul; pl. meándre

MEÁNDRU s. cot cotitura sinuozitate sherpuitura (reg.) taola. (~ al unei ape.)

MEANDRU s. cot cotitura sinuozitate sherpuitura (reg.) taola. (~ al unei ape.)

Meandru = Maeander.

MEÁNDRU (< fr.) s. n. 1. (GEOGR.) Sinuozitate a cursului unei ape curgatoare cu albia in panta lina. Se disting m. divagante (in cazul unui rau cu vale larga in campie) shi m. incatushate (sinuozitatzile intregii vai). Denumirea de m. deriva de la fl. Menderes numit in trecut Meandru. ♦ P. analog. Sinuozitate cotitura (a unui drum). 2. Motiv ornamental alcatuit din linii drepte care urmeaza un traseu frant in unghiuri drepte cu aspect de carlige care se intrepatrund. Exista m. spiral shi m. in val constituite din linii curbe urmand un traseu sinuos. Cunoscut din Antichitate a fost foarte mult folosit in ornamentica medievala.