luciu² ~ie [At: PO 296/27 / V: (reg) licie af (inv) luceu sn ~cia af (ivp) luci a / Pl: (118) ~cii (2033) ~ri / E: luci drr] 1 a (D. obiecte) Care rasfrange razele de lumina (1). 2 a (D. ashtri sau alte surse de lumina) Care raspandeshte lumina (1). 3 a (D. privire) Cu reflexe stralucitoare. 4 a (Inv) Plin de fast Si: elegant fastuos. 5 a (D. obiecte sau partzi ale lor) Cu lustru² (1) Si: lustruit² (1). 6 a (Pex; d. obiecte sau partzi ale lor) Neted. 7 a (Pex; d. obiecte) Lunecos. 8 a (Fig; d. imbracaminte) Uzat. 9 a (Fig; d. piele sau partzi ale corpului) Fara cute sau zbarcituri Si: intins. 10 a (Fig; pex; d. piele) Catifelat. 11 a (D. par) Drept. 12 a (Ivp; d. terenuri locuri) Plan. 13 a (Ivp; ape) Cu suprafatza linishtita lipsita de valuri. 14 a (Ivp; drumuri) Fara hopuri sau fagashe Si: drept plat uniform. 15 a (Ivr) Limpede. 16 a (D. terenuri locuri) Pe care nu se gaseshte nimic Si: deshert gol pustiu. 17 a (Pfm; is) Saracie ~eie Saracie mare Si: mizerie. 18 a (Pop; d. terenuri drumuri) Acoperit cu gheatza. 19 av (Pop; ie) A fi sarac ~ A fi foarte sarac. 20 sn Aspect al suprafetzei unui solid datorit reflexiei luminii. 21 sn Suprafatza neteda stralucitoare a unor obiecte care rasfrang razele de lumina. 22 sn (Fig) Splendoare. 23 sn Lustru (1). 24 sn (Ilv) A da ~ A lustrui (1). 25 sn (Fig; iae) A da stralucire frumusetze. 26 sn Aspect lucios care il capata unele obiecte stofe etc. din cauza uzurii. 27 sn (Urmat de determinari in genitiv) Suprafatza foarte neteda a unor obiecte. 28 sn Suprafatza linishtita a unei ape fara valuri care poate da reflexe luminoase. 29 sn (Ivr; is) ~l marii Nivel al marii. 30 sn (Ivp) Suprafatza a marii. 31 sn (Inv) Intindere mare de apa Si: mare. 32 sn (Inv; fig) Nemarginire. 33 sn (Ivp) Intindere.

LÚCIU² IE lucii adj. 1. (Despre obiecte) Care rasfringe razele de lumina care straluceshte; lucitor lucios. Doinind treceau veseli flacaii prin sat Cu luciile coase peun umar robust. COSHBUC P. II 203. Lacul dormea neted luciu k oglinda. VLAHUTZA O. A. 469. Lucii picaturi de smoala la pamint cad sfiriind. EMINESCU O. I 50. Riul luciu sencovoaie sub copaci k un balaur Ce in raza diminetzii mishca solzii lui de aur. ALECSANDRI P. A. 124. 2. Cu lustru lustruit p. ext. alunecos. Trecea k un fior printro dunga de umbra o shopirla lucie; peste parcul vechi plutea o linishte mare. SADOVEANU O. V 581. Fiind podelile tare lucii [margeaua] sa duriga chiar sub pat. RETEGANUL P. V 14. Un singe purpuriu vapsi pielea lui lucie k atlazul. NEGRUZZI S. I 42. ◊ Expr. Saracie lucie = saracie totala desavirshita. Nau nici de unele. Saracie lucie. Podul gol staulul gol. PAS Z. III 278. Dara ortul popii ramiind in urma lor casa toaca shi o saracie lucie. ISPIRESCU L. 286. Mai! Dar ce saracie lucie pe aici pe la rai zise Ivan. CREANGA P. 308. ◊ (Adverbial rar in expr.) Sarac luciu = sarac lipit pamintului. La bagat in judecatzi... shi la lasat sarac luciu. DELAVRANCEA S. 19. 3. (Despre un teren un drum) Neted lucios; lipsit de obstacole liber deschis. Trecura pe pod de gheatza shi gasira cale lucie spre tirg. SADOVEANU B. 69. Nu mai raminea turcilor decit o pustietate intinsa shi lucie. ISPIRESCU la TDRG. Gerul da aripi de vultur cailor in spumegare Ce santrec pe cimpul luciu scotzind aburi lungi pe nare. ALECSANDRI P. A. 113. Pronuntzat: (f.) cie.

LÚCIU¹ ~e (~i) 1) Care luceshte; lucios; lucitor. 2) Care a fost lustruit; cu lustru. * Saracie ~e saracie mare; mizerie. [Sil. ciu] /v. a luci

luciu a. 1. lucios: fier luciu; fig. saracie lucie; 2. neted: apa lucie. [Abstras din luci]. ║ n. 1. stralucire: luciul otzelului; fig. luciul de pe fruntei cu spada mea voiu shterge AL.; 2. lumina: iese’n luciu luna EM.; 3. suprafatza neteda a marii sau a campiei.

lúciŭ íe adj. (d. lucesc). Neted shi lucitor: placa gheatza lucie. Fig. Saracie lucie saracie absoluta. S. n. pl. urĭ. Aspect lucitor: luciŭ metalic. Luciu mariĭ al apeĭ stralucirea mariĭ a apeĭ absolut linishtite.

lúciu¹ [ciu pron. cĭu] adj. m. f. lúcie (cie); pl. m. shi f. lúcii

lúciu adj. m. [ciu pron. ciu] f. lúcie (sil. cie); pl. m. shi f. lúcii

luciu

LÚCIU adj. lucios lustruit. (O suprafatza ~.)

LÚCIU adj. v. lucios lucitor scanteietor sclipitor stralucit stralucitor.

LUCIU adj. lucios lustruit. (O suprafatza ~.)

luciu adj. v. LUCIOS. LUCITOR. SCINTEIETOR. SCLIPITOR. STRALUCIT. STRALUCITOR.