intermitentza sf [At: PONTBRIANT D. / V: (inv) ~tin~ / Pl: ~tze / E: fr intermittence] 1 Lipsa de continuitate in desfashurarea unei actziuni. Si: discontinuitate. 2 (Med) Interval de timp care separa accesele de criza ale unei boli cand bolnavul se simte mai bine. 3 (Is) ~a cordului (sau pulsului) Oprire momentana a inimii k urmare a unei stari emotzionale nervoase sau a unei boli de inima. 4 (Ilav) Cu ~ Intermitent (4).

INTERMITÉNTZA intermitentze s. f. (Mai ales in loc. adj. shi adv.) Cu intermitentze (sau intermitentza) = (in mod) intermitent cu intreruperi. Pina la Iashi atzipi shi se trezi cu intermitentza. C. PETRESCU I. II 133. De altfel eu numai iarna sint bucureshtean shi inca shatunci cu intermitentze; restul anului stau la tzara shi pentru k trebuie shi pentru k acolo ma simt mai bine. REBREANU R. I 20. Ishi exercita meseria dar cu intermitentze mari. IBRAILEANU A. 37.

INTERMITÉNTZA s.f. Caracterul a ceea ce este intermitent; intrerupere lipsa de continuitate. [Cf. fr. intermittence it. intermittenza].

INTERMITÉNTZA s. f. caracter intermitent; intrerupere; discontinuitate. (< fr. intermittence)

INTERMITÉNTZA ~e f. 1) Caracter intermitent. 2) Oprire de scurta durata in desfashurarea unei actziuni a unui proces; lipsa de continuitate; intrerupere; pauza; discontinuitate. /<fr. intermittence it. intermittenza

intermitentza f. caracterul celor intermitente.

*intermiténtza f. pl. e (d. intermitent). Caracteru de a fi intermitent: intermitentza pulsuluĭ. Intervalu dintre doŭa actziunĭ: intermitentzele uneĭ boale.

intermitintza sf vz intermitentza

intermiténtza s. f. g.d. art. intermiténtzei; pl. intermiténtze

intermiténtza s. f. g.d. art. intermiténtzei; pl. intermiténtze

INTERMITÉNTZA s. discontinuitate. (~ unui proces.)

INTERMITENTZA s. discontinuitate. (~ unui proces.)