insulta sf [At: HAMANGIU C. C. 59 / Pl: ~te / E: fr insulte] 12 (Cuvant sau) fapta injurioasa la adresa cuiva Si: insultare (23). 3 Ofensare.

INSÚLTA insulte s. f. Atac prin vorbe sau mai rar prin fapte impotriva unei persoane cu intentzia de a o umili de a o injosi; ocara jignire injurie ofensa. Colonelul Rusescu mishca nemultzumit mustatzile sub insulta. DUMITRIU B. F. 122. Lua pozitzia de dreptzi... convins k alte insulte vor urma. SAHIA N. 87. Sa ma spele de insulte nu mancerc sa fac apel La un veac ce nu coprinde decit patima in el. MACEDONSKI O. I 119.

INSÚLTA s.f. Jignire ofensa. [< fr. insulte].

INSULTA s. f. jignire ofensa injurie. (< fr. insulte)

INSÚLTA ~e f. Vorba sau fapta care lezeaza demnitatea sau reputatzia cuiva; jignire; ofensa; injurie. [G.D. insultei] /<fr. insulte

insulta f. 1. ofensare cu vorbe sau fapte; 2. atac brusc.

*insúlta f. pl. e (fr. insulte d. mlat. insultus insulta saŭ derivat d. verbu a insulta). Actziunea de a insulta vorba injurioasa adresata cuĭva.

insulta s. f. g.d. art. insúltei; pl. insúlte

insúlta s. f. g.d. art. insúltei; pl. insúlte

INSÚLTA s. v. jignire.

INSULTA s. afront injurie jignire ocara ofensa rushine umilintza (livr.) ultraj vexatziune (pop.) hula sudalma suduitura (inv.) basau dosada infruntare necinste obida (fig.) atingere (livr. fig.) lezare.