înmuiere sf [At: DEX / P: ~mu-ie~ / Pl: ~ri / E: înmuia] 1 Introducere într-un lichid. 2 (Reg; rar) Împodobire cu cusături, cu broderii de mătase. 3 Înlăcrimare a ochilor. 4 Topire prin încălzire. 5 Dizolvare cu ajutorul unui lichid. 6 (Fig) Liniștire a unei persoane. 7 Îmblânzire a gerului.

ÎNMUIÉRE, înmuieri, s. f. (În concurență cu muiere²) Acțiunea de a (se) înmuia și rezultatul ei.

înmuia [At: DA / P: ~mu-ia / Pzi: înmoi / E: în- + muia] 1-2 vtr A (se) introduce într-un lichid Si: a muia, a uda, a umezi. 3 vt (Reg; rar) A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase etc. 4-7 vtr (A face să devină sau) a deveni mai moale, (prin încălzire sau) prin subțiere cu un lichid. 8-9 vtr (Pfm; îe) A (i se) ~ (cuiva) inima A (se) înduioșa. 10-11 vtr (Fig) (A face să fie sau) a deveni mai blând Si: a (se) îmblânzi, a (se) potoli. 12 vr (D. ger, vreme) A se domoli.

moi² sn vz molie

ÎNMUIÁ, înmói, vb. I. (În concurență cu muia) Tranz. 1. A băga, a introduce ceva în apă sau în alt lichid. Ana își înmuie buzele în rachiu. REBREANU, I. 20. ♦ A uda, a umezi, a scălda. O sudoare rece îi înmuie tîmplele. CAMIL PETRESCU, O. II 20. 2. A face mai moale prin încălzire sau adaos de lichid. (Refl.) Ar fi bine să mai dea dumnezeu o gură de ploaie, să se mai înmoaie pămîntul. REBREANU, I. 23. ♦ Refl. A fi mai puțin aspru, a se domoli, a se potoli. O furtună cumplită își dezlănțuie furia urlînd fioros în jurul nostru; cîteodată suflarea i se înmoaie și atunci parcă geme într-o desperare răutăcioasă. BART, S. M. 15. Cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie. EMINESCU, N. 42. 3. Fig. (Cu privire la glas sau la vorbe) A face să fie mai puțin aspru; a îmblînzi. Petre, cu cît îi ațineau drumul oamenii și-l opreau și cu cît Busuioc își înmuia glasul, cu atît se înverșuna și răcnea. REBREANU, R. II 41. ♦ (Cu privire la inimă) A înduioșa, a mișca. Acel balsam melodios... și acum îmi înmoaie inima, de cîte ori se întîmplă să aud uvertura de vînătoare a lui Méhul. ODOBESCU, S. III 97. ◊ Refl. Își luă iar cojocul, bucuros că inima femeii se înmuiase, în sfîrșit. CAMILAR, TEM. 37. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni și despre pornirile lor sufletești) A se potoli, a se calma, a se liniști. Dar Filoftei se înmuie deodată. DUMITRIU, P. F. 9. ◊ Tranz. Mihnea își înmuie turbarea în fel de fel de cruzimi. ODOBESCU, S. I 85.

A ÎNMUIÁ înmói tranz. A face să se înmoaie. ◊ ~ spinarea cuiva a bate zdravăn pe cineva. /în + a muia

A SE ÎNMUIÁ mă înmói intranz. 1) A deveni (mai) moale; a pierde din tărie; a se fleșcăi. Ceara s-a înmuiat. 2) (despre ger) A deveni mai temperat; a scădea în intensitate. 3) (despre timp) A deveni (mai) cald. 4) A deveni ud; a se îmbiba cu apă (sau cu alt lichid). Lutul s-a înmuiat. 5) A deveni plin (de lacrimi); a se umezi. Ochii i s-au ~t de lacrimi. 6) fig. (despre persoane sau despre manifestările lor) A deveni mai bun (sau mai puțin dur); a se îmbuna; a se îmblânzi; a se îndulci. Vocea i s-a ~t. ◊ A i ~ inima cuiva a se înduioșa. 7) lingv. (despre sunete) A deveni palatal; a se palataliza. /în + a muia

înmuià v. a muia: înmuiând securea în sânge BĂLC.

îmóĭ, V. moĭ 2.

înmóĭ, a -uĭá, V. moĭ 2.

înmuĭá, V. înmoĭ.

2) moĭ, a muĭá v. tr. (lat. *molliare îld. mollire, a muĭa, d. mollis, moale; pv. pg. molhar, fr. mouiller, cat. mullar, sp. mojar. – Moĭ, moaĭe, muĭem, muĭațĭ, moaĭe; să moĭ, să moaĭe; muĭam; muĭasem; muind). Fac moale: căldura moaĭe ceara. Pun în apă orĭ în alt lichid: a muĭa rufele, o pisică în apă, fasolea (ca să fie maĭ moale cînd o voĭ pune la fert, adică o pun amoĭ). Înting: a muĭa pînea’n vin, în sos. Fig. Iron. Bat, lovesc: ĭ-a muĭat spinarea, oasele. Moleșesc, fac să peardă energia orĭ pretențiunile: nenorocirile l-aŭ muĭat. Înduplec: vorba asta l-a muĭat. V. refl. Mă fac moale: ceara se moaĭe la foc. Mă scald: copiiĭ se moaĭe’n toate lacurile. Fig. Mă moleșesc, perd din putere: oameniĭ se muĭase de căldură, geru s’a muĭat. Îmĭ reduc pretențiunile, o las maĭ moale: acuma s’a maĭ muĭat: se mulțămește cu maĭ puține parale. – Și înmoĭ, maĭ ales în vest. Și îmoĭ.

înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri

înmuiére s. f., g.-d. art. înmuiérii; pl. înmuiéri

înmuiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înmói, 3 înmoáie, 1 pl. înmuiém; conj. prez. 3 să înmoáie; ger. înmuínd

înmuiá vb., ind. și conj. prez. 1 sg. înmói, 3 sg. și pl. înmoáie; ger. înmuínd

ÎNMUIÉRE s. muiere.

ÎNMUIERE s. muiere.

ÎNMUIÁ vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.)

ÎNMUIÁ vb. v. atenua, calma, descrește, diminua, domoli, liniști, micșora, modera, pondera, potoli, reduce, scădea, slăbi, tempera.

ÎNMUIA vb. a muia, a uda, a umezi, (pop.) a întinge. (Își ~ degetele în apă.)

înmuia vb. v. ATENUA. CALMA. DESCREȘTE. DIMINUA. DOMOLI. LINIȘTI. MICȘORA. MODERA. PONDERA. POTOLI. REDUCE. SCĂDEA. SLĂBI. TEMPERA.

A (se) înmuia ≠ a (se) întări

A se înmuia ≠ a se înverșuna, a se învârtoșa, a se întări

ÎNMUIÉRE s. f. (< înmuiá < în + muia, cf. lat. *molliare): articulare a unei consoane prin mărirea zonei de contact dintre limbă și palat, astfel încât să se obțină o consoană cu un timbru palatal caracteristic, care amintește de i. Î. este un aspect al asimilării consoanelor de către elementul vocalic prepalatal i, ca în exemplele b’ în crab’ (scris: crabi), m’ în pom’ (scris: pomi), p’ în crap’ (scris: crapi) etc.