optziuni
  • info

23 de definitzii pentru incriminat

din care

Dictzionare explicative

Explica cele mai intalnite sensuri ale cuvintelor.

INCRIMINÁT A incriminatzi te adj. Care este acuzat de crima; care a dat nashtere la o invinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoana invinuita de o crima. [Var.: incriminát a adj.] V. incrimina.

INCRIMINÁT A incriminatzi te adj. Care este acuzat de crima; care a dat nashtere la o invinuire; care este pedepsit de lege; acuzat. ♦ (Substantivat) Persoana invinuita de o crima. [Var.: incriminát a adj.] V. incrimina.

incriminat ~a [At: DA / V: in~ / Pl: ~atzi ~e / E: incrimina] 12 smf a (Persoana) care este acuzata de crima. 34 smf a (Persoana) care este invinuita de ceva. 5 a Care a dat nashtere la o invinuire. 6 a Care este pedepsit de lege. 7 a Penalizat.

INCRIMINÁT A incriminatzi te adj. (Despre persoane) Invinuit acuzat de ceva. ♦ (Mai ales despre faptele shi manifestarile oamenilor) Care este pedepsit de lege; care a dat nashtere la o imputare la o invinuire. Se fac citate din versurile incriminate. CONTEMPORANUL S. II 1948 nr. 111 4/5.

INCRIMINÁT ~ta (~tzi ~te) shi substantival Care este acuzat de o crima. /v. a incrimina

INCRIMINÁ incriminez vb. I. Tranz. A invinui o persoana de savarshirea unei crime; p. gener. a invinovatzi a acuza. [Var.: incriminá vb. I] Din fr. incriminer.

INCRIMINÁ vb. I v. incrimina.

INCRIMINÁT A adj. v. incriminat.

INCRIMINÁT A adj. v. incriminat.

incrimina [At: MACEDONSKI O. I 267 / V: in~ / Pzi: ~nez / E: fr incriminer it incriminare] 1 vt A acuza pe cineva de savarshirea unei crime. 2 vt (Pgn) A acuza. 3 vr A se invinovatzi unul pe altul. 4 vt (Jur) A stabili prin lege k o anumita categorie de fapte constituie infractziune shi se pedepseshte k atare Si: a pedepsi a penaliza a sanctziona.

INCRIMINÁ incriminez vb. I. Tranz. A acuza o persoana de savarshirea unei crime; p. gener. a invinovatzi a acuza. [Var.: incriminá vb. I] Din fr. incriminer.

INCRIMINÁ incriminez vb. I. Tranz. A imputa cuiva acte criminale a invinui pe cineva a invinovatzi. Prez. ind. shi: (invechit) incrímin.

INCRIMINÁ vb. I. tr. A imputa cuiva acte criminale a invinui pe cineva. [P.i. nez shi min. / < fr. incriminer it. incriminare].

INCRIMINÁ vb. tr. a imputa cuiva acte criminale abuzuri etc.; a invinui. (< fr. incriminer lat. incriminare)

A INCRIMINÁ ~éz tranz. (persoane) A acuza de savarshirea unei crime. [Sil. incri] /<fr. incriminer

incriminà v. a acuza de o crima.

*incriminéz v. tr. (fr. incriminer dupa lat. criminor ári d. crimen criminis crima. V. recriminez). Acuz de o crima saŭ shi de un lucru maĭ mic. Incriminez un demers o actziune consider k mare vina.

Dictzionare morfologice

Indica formele flexionare ale cuvintelor (conjugari, declinari).

incriminá (a ~) vb. ind. prez. 3 incrimineáza

incriminá vb. ind. prez. 1 sg. incriminéz 3 sg. shi pl. incrimineáza

Dictzionare relatzionale

Indica relatzii intre cuvinte (sinonime, antonime).

INCRIMINÁT s. adj. v. acuzat inculpat impricinat invinovatzit invinuit parat.

incriminat s. adj. v. ACUZAT. INCULPAT. IMPRICINAT. INVINOVATZIT. INVINUIT. PIRIT.

INCRIMINÁ vb. v. acuza inculpa invinovatzi invinui.

incrimina vb. v. ACUZA. INCULPA. INVINOVATZI. INVINUI.

A incrimina ≠ a dezvinovatzi

A se incrimina ≠ a se justifica

Intrare: incriminat
incriminat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incriminat
  • incriminatul
  • incriminatu‑
  • incriminata
  • incriminata
plural
  • incriminatzi
  • incriminatzii
  • incriminate
  • incriminatele
genitiv-dativ singular
  • incriminat
  • incriminatului
  • incriminate
  • incriminatei
plural
  • incriminatzi
  • incriminatzilor
  • incriminate
  • incriminatelor
vocativ singular — —
plural — —
incriminat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incriminat
  • ‑ncriminat
  • incriminatul
  • incriminatu‑
  • ‑ncriminatul
  • ‑ncriminatu‑
  • incriminata
  • ‑ncriminata
  • incriminata
  • ‑ncriminata
plural
  • incriminatzi
  • ‑ncriminatzi
  • incriminatzii
  • ‑ncriminatzii
  • incriminate
  • ‑ncriminate
  • incriminatele
  • ‑ncriminatele
genitiv-dativ singular
  • incriminat
  • ‑ncriminat
  • incriminatului
  • ‑ncriminatului
  • incriminate
  • ‑ncriminate
  • incriminatei
  • ‑ncriminatei
plural
  • incriminatzi
  • ‑ncriminatzi
  • incriminatzilor
  • ‑ncriminatzilor
  • incriminate
  • ‑ncriminate
  • incriminatelor
  • ‑ncriminatelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate shi forme verbale lungi – (arata)
info
Aceste definitzii sunt compilate de echipa dexonline. Definitziile originale se afla pe fila definitzii. Putetzi reordona filele pe pagina de preferintze.
arata:

incrimina, incriminezverb

etimologie:

incriminat, incriminataadjectiv

  • 1. Care este acuzat de crima; care a dat nashtere la o invinuire; care este pedepsit de lege. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: acuzat invinuit
    • format_quote Se fac citate din versurile incriminate. CONTEMPORANUL S. II 1948 nr. 111 4/5. DLRLC
etimologie:
  • vezi incrimina DEX '98 DEX '09

info Lista completa de definitzii se afla pe fila definitzii.