opțiuni
  • info

19 definiții pentru învinuit

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

ÎNVINUÍT, -Ă, învinuiți, -te, adj. Care este sau a fost învinuit. ♦ (Substantivat) Persoană aflată sub urmărire penală; acuzat, inculpat, pârât. – V. învinui.

învinuit1 sn [At: BUL. COM. IST., II, 142 / V: (înv) vinuit / Pl: ~uri / E: învinui] 1-4 Învinovățire (1-4). 5-6 Învinuire (6-7). 7 (Ccr) Culpă.

învinuit2, ~ă [At: DDRF / V: (înv) vinuit / Pl: ~iți, ~e / E: învinui] 1-6 smf, a Învinovățit (1-6). 7-8 smf (Juv; spc) Inculpat (3-4). 9 sf (Înv; îf vinuită) Acuzație.

ÎNVINUÍT ~ți m. Persoană acuzată de o infracțiune și este parte într-un proces penal; acuzat; inculpat. /v. a învinui

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) considera vinovat; a (se) învinovăți; a (se) acuza. ♦ Tranz. Spec. A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești; a inculpa. – În + vină + suf. -ui.

învinui [At: VARLAAM, C. 68/1 / V: (înv) vinui / Pzi: ~esc / E: în- + vină + -ui] 1-4 vtr A (se) învinovăți (1-4). 5 vt (Spc) A acuza pe cineva în fața unei instanțe judecătorești Si: a inculpa. 6 vt (Fig; înv) A săvârși. 7 vt (Înv) A căuta pricină de reproș cuiva. 8 vt (Reg) A suspecta pe cineva de ceva.

ÎNVINUÍ, învinuiesc, vb. IV. Tranz. A învinovăți, a acuza. De-ar fi fost acasă și s-ar fi întîmplat ceva în sat, numai pe dînsul l-ar fi învinuit boierii de toate. REBREANU, R. II 58.

A ÎNVINUÍ ~iésc tranz. A socoti vinovat; a acuza. /în + vină

învinuì v. a arunca vină asupra cuiva.

învinuĭésc v. tr. (d. vină). Maĭ rar. Acuz, învinovățesc. – Vechĭ vinuĭésc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

învinuít adj. m., pl. învinuíți; f. sg. învinuítă, pl. învinuíte

învinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 să învinuiáscă

învinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinuiésc, imperf. 3 sg. învinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinuiáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVINUÍT s., adj. v. inculpat.

ÎNVINUIT s., adj. (JUR.) acuzat, inculpat, împricinat, pîrît, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat. (~ are cuvîntul!)

ÎNVINUÍ vb. v. acuza.

ÎNVINUI vb. a (se) acuza, a (se) învinovăți, (livr.) a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ reciproc.)

A (se) învinui ≠ a (se) justifica

A învinui ≠ a dezvinovăți, a îndreptăți

Intrare: învinuit
învinuit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învinuit
  • ‑nvinuit
  • învinuitul
  • învinuitu‑
  • ‑nvinuitul
  • ‑nvinuitu‑
  • învinuită
  • ‑nvinuită
  • învinuita
  • ‑nvinuita
plural
  • învinuiți
  • ‑nvinuiți
  • învinuiții
  • ‑nvinuiții
  • învinuite
  • ‑nvinuite
  • învinuitele
  • ‑nvinuitele
genitiv-dativ singular
  • învinuit
  • ‑nvinuit
  • învinuitului
  • ‑nvinuitului
  • învinuite
  • ‑nvinuite
  • învinuitei
  • ‑nvinuitei
plural
  • învinuiți
  • ‑nvinuiți
  • învinuiților
  • ‑nvinuiților
  • învinuite
  • ‑nvinuite
  • învinuitelor
  • ‑nvinuitelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învinui, învinuiescverb

etimologie:
  • În + vină + sufix -ui. DEX '09 DEX '98

învinuit, învinuităadjectiv

etimologie:
  • vezi învinui DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.