imputa [At: TETRAEV. (1574) 206 / V: (inv) im~ / Pzi: imput (rar) ~tez / E: lat imputo fr imputer it imputare] 1 vi (Reg; if im~) A socoti. 2 vi (Reg; pex; if im~) A regreta cheltuielile facute pentru pomenirea mortzilor. 34 vtri A (i se) reprosha cuiva fapte atitudini gesturi nepotrivite condamnabile Si: a blama a certa a dojeni a invinui a mustra a ocari. 5 vr (Inv) A se certa. 6 vt (Fin) A face pe cineva raspunzator de o paguba adusa unei institutzii intreprinderi (unde lucreaza) obligandul la despagubiri. 7 (Fin) A trece (o suma o cheltuiala o datorie) in contul altei sume.

IMPUTÁ impút vb. I. Tranz. (Construit cu dativul) 1. A reprosha cuiva fapte atitudini gesturi nepotrivite. Ia imputat cochetaria k o crima. REBREANU R. I 174. ◊ Refl. impers. Daca cumva ni sar imputa k aceste consideratziuni sint prea mult abstracte shi ni sar cere k... sa ne lasam pe tarimuri mai practice. ODOBESCU S. III 330. 2. A face pe cineva raspunzator de o paguba ivita in cadrul functziei care o detzine a trage la raspundere a obliga la despagubiri. Varianta: (invechit shi popular) imputa (RETEGANUL P. IV 71 PANN P. V. II 64) vb. I.

IMPUTÁ vb. I. 1. tr. refl. A (se) atribui cuiva purtari fapte urate nepotrivite. 2. tr. A obliga pe cineva sa plateasca o suma de bani k despagubire pentru o paguba adusa unei institutzii in cadrul unei functzii detzinute de acea persoana. [P.i. impút 36 ta var. imputa vb. I. / < fr. imputer cf. lat. imputare].

IMPUTÁ vb. I. tr. refl. a(shi) reprosha purtari fapte reprobabile. II. tr. a obliga pe cineva sa plateasca o suma de bani pentru compensarea unui prejudiciu a unei lipse in gestiune etc. (< fr. imputer lat. imputare)

A IMPUTÁ impút tranz. 1) (actziuni sau fapte reprobabile) A atribui k invinuire; a reprosha. 2) (persoane) A obliga sa plateasca o imputatzie. /<fr. imputer lat. imputare

imputà v. 1. a atribui cuiva o fapta blamabila; 2. ashi face imputari; 3. Jur. a intrebuintza o plata la o datorie.

imputa v vz imputa

IMPUTÁ vb. I v. imputa.

IMPUTÁ vb. I. v. imputa.

*impút shi éz a á v. tr. (lat. imputo putáre. V. cont compút deputat reputatziune). Reproshez mustru atribuĭ cuĭva o gresheala shiĭ fac observatziunĭ. Pun in socoteala: a imputa unuĭ soldat perderea unuĭ efect militar. V. imput 1.

1) impút a á v. intr. (lat. imputo áre. V. imput). Vechĭ. Mustru reproshez: Iisus imputa orashelor. Vidin. Regret ceam daruit: imĭ imput. V. refl. Ma cert ma cĭorovaĭesc: narodul se imputa cu Moĭsi.

imputá (a ~) vb. ind. prez. 3 impúta

imputá vb. ind. prez. 1 sg. impút 3 sg. shi pl. impúta

imput tat prt.

IMPUTÁ vb. v. reprosha.

IMPUTA vb. a reprosha (prin Mold.) a(i) banui (inv.) a prihani.

imputá (imputát imputát) vb. 1. A face pe cineva raspunzator de o paguba. 2. A reprosha. 3. A insulta a ocari. Lat. imputāre (Pushcariu 796; CandreaDens. 828; REW 4324; DAR; Rosetti I 173). Este cuvint inv. care abia daca supravietzuieshte in citeva regiuni fiind inlocuit de dubletul neol. imputa din fr. imputer. Der. imputaciune s. f. (inv. cearta disputa); imputator adj. (inv. injurios).