IDEALÍSM s. n. 1. Atitudine exprimata prin urmarirea dezinteresata a unui ideal social moral estetic. 2. (Fil.) Conceptzie potrivit careia doar spiritul are existentza reala celelalte domenii fiind descrise k reprezentari ale spiritului. 3. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: dea] Din fr. idéalisme.

idealism sns [At: MAIORESCU CR. I 82 / P: idea~ / E: fr idéalisme] 1 (Flz) Orientare fundamentala opusa materialismului care considera spiritul (conshtiintza gandirea) k factor primordial iar materia (natura existentza) k factor secund derivat. 2 (Flz; is) ~ obiectiv Idealism (1) care considera factorul spiritual drept o realitate de sine statatoare independenta de conshtiintza individuala. 3 (Flz; is) ~ subiectiv Idealism (1) care identifica spiritul cu conshtiintza individuala negand existentza independenta de acesta a realitatzii materiale. 4 (Rar) Caracter al unei persoane idealiste (4).

IDEALÍSM s. n. 1. Orientare in filozofie opusa materialismului care considera spiritul conshtiintza gandirea k factor primordial iar materia natura existentza k factor secund derivat. ◊ Idealism obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual pus la baza existentzei k o realitate de sine statatoare independenta de conshtiintza individuala. Idealism subiectiv = idealism care identifica spiritul cu conshtiintza individuala negand existentza independenta de aceasta a realitatzii materiale. Idealism absolut = idealism care admite identitatea spirituala cu realitatea obiectiva. 2. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: dea] Din fr. idéalisme.

IDEALÍSM² s. n. (In vorbirea obishnuita din ce in ce mai rar) Atitudine determinata de urmarirea dezinteresata a unui ideal moral social estetic etc.; caracterul omului idealist². Pronuntzat: dea.

IDEALÍSM¹ s. n. (In opozitzie cu materialism) Curent antishtiintzific in filozofie legat in general de ideologia claselor reactzionare shi care in problema fundamentala a filozofiei problema raportului dintre gindire shi existentza considera conshtiintza shi nu materia k factor prim negind faptul k conshtiintza este un produs al materiei. Esentza idealismului consta in faptul k psihicul este considerat k punct initzial din el fiind dedusa natura shi numai dupa aceea este dedusa din natura obishnuita conshtiintza omeneasca. LENIN O. XIV 220. Teoria materialista neaga cu desavirshire atit dualismul cit shi idealismul. STALIN O. I 324. In shtiintza se desfashoara o lupta ascutzita intre materialism shi idealism lupta impotriva conceptziilor idealiste pentru triumful materialismului. GHEORGHIUDEJ ART. CUV. 464. ◊ Idealism obiectiv v. obiectiv Idealism subiectiv v. subiectiv. Pronuntzat: dea.

IDEALÍSM s.n. 1. Orientare fundamentala in filozofie opusa materialismului care considera spiritul conshtiintza ideea drept factor primordial iar materia natura existentza k factor secund. 2. (Rar) Urmarire dezinteresata a unui ideal. [Pron. dea. / < fr. idéalisme].

IDEALÍSM s. n. 1. orientare fundamentala in filozofie opusa materialismului care considera spiritul conshtiintza gandirea k factor primordial iar materia existentza obiectiva k factor secund derivat. ♦ ~ obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual pus la baza existentzei k o realitate independenta de conshtiintza individului; ~ subiectiv = idealism care identifica spiritul cu conshtiintza individuala negand existentza independenta a realitatzii materiale; ~ absolut = idealism care admite identitatea spiritului cu realitatea obiectiva. 2. urmarire dezinteresata a unui ideal. 3. ~ fizic = denumire data interpretarii idealiste a unor concepte ale fizicii contemporane. (< fr. idéalisme)

IDEALÍSM n. 1) (in opozitzie cu materialism) Orientare in filozofie care considera spiritul ideea conshtiintza k factor prim iar existentza materia natura k factor secund. 2) rar Atitudine determinata de urmarirea dezinteresata a unui ideal. [Sil. dea] /<lat. idealismus fr. idéalisme

idealism n. sistema filozofica care neaga existentza lucrurilor exterioare acordando exclusiv cugetarii.

*idealízm n. pl. e (d. ideal). O doctrina filosofica care neaga realitatea individuala a lucrurilor distincte de „eu” shi atribue o importantza excluziva notziunilor shi adevarurilor concepute de ideĭe de ratziune: idealizmu kantian. Urmarirea idealuluĭ in arta: idealizmu e opus realizmuluĭ.

idealísm (dea) s. n.

idealísm s. n. (sil. dea)

idealism.

IDEALÍSM (< fr. {i}) s. n. 1. Atitudine exprimata prin urmarirea dezinteresata a unui ideal social moral estetic etc. 2. (FILOZ.) Conceptzie potrivit careia doar spiritul are existentza reala; domeniile naturii shi experientzei sunt descrise k reprezentari ale spiritului. I. este opus materialismului shi naturalismului. I. apare pentru prima oara la Platon pentru care numai „ideile” sau „formele” constituie obiectul cunoashterii shi au existentza adevarata. In epoca moderna Berkeley elaboreaza un i. imaterialist conform caruia lumea consta in spiritul infinit al lui Dumnezeu spiritele finite shi obiectele fizice fiind simple colectzii de idei. Kant opune i. de pana la el caracterizat k „dogmatic” un i. transcendental sau critic aratand k obiectele exterioare nu se reduc la idei decat din perspectiva subiectului care poate percepe fenomenul. Fichte Schelling shi Hegel au modificat apoi filozofia kantiana in sensul unui i. metafizic sustzinand k intreaga realitate este o creatzie a spiritului. Hegel propune un i. absolut (numit astfel pentru al deosebi de i. subiectiv al lui Fichte shi i. obiectiv al lui Schelling). 3. (ESTETICA) (In opozitzie cu realismul) Doctrina care propune k scop al artei shi literaturii exprimarea unei realitatzi concepute k frumoasa exemplara sau ideala.