IDEALÍSM (< fr. {i}) s. n. 1. Atitudine exprimata prin urmarirea dezinteresata a unui ideal social moral estetic etc. 2. (FILOZ.) Conceptzie potrivit careia doar spiritul are existentza reala; domeniile naturii shi experientzei sunt descrise k reprezentari ale spiritului. I. este opus materialismului shi naturalismului. I. apare pentru prima oara la Platon pentru care numai „ideile” sau „formele” constituie obiectul cunoashterii shi au existentza adevarata. In epoca moderna Berkeley elaboreaza un i. imaterialist conform caruia lumea consta in spiritul infinit al lui Dumnezeu spiritele finite shi obiectele fizice fiind simple colectzii de idei. Kant opune i. de pana la el caracterizat k „dogmatic” un i. transcendental sau critic aratand k obiectele exterioare nu se reduc la idei decat din perspectiva subiectului care poate percepe fenomenul. Fichte Schelling shi Hegel au modificat apoi filozofia kantiana in sensul unui i. metafizic sustzinand k intreaga realitate este o creatzie a spiritului. Hegel propune un i. absolut (numit astfel pentru al deosebi de i. subiectiv al lui Fichte shi i. obiectiv al lui Schelling). 3. (ESTETICA) (In opozitzie cu realismul) Doctrina care propune k scop al artei shi literaturii exprimarea unei realitatzi concepute k frumoasa exemplara sau ideala.