fundătură sf [At: (a. 1529) IORGA, S. D. VI, 12 / Pl: ~ri / E: (în)funda + -ătură] 1 Stradă, drum, uliță care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz Si: (reg) fundac (9). 2 (Pop; îe) Bătătura-n ~ Se spune despre o persoană care se așază să lucreze în mijlocul unei intrări, împiedicând accesul. 3 (Îrg) Vale care se înfundă într-o pădure. 4 (Îrg) Pădure deasă.

FUNDĂTÚRĂ, fundături, s. f. Stradă, drum, uliță care este închisă la un capăt prin construcții sau printr-un taluz; fundac. Casele acestei fundături... sînt ascunse în pomături, sînt înăbușite de trandafiri agățători, de viță cu strugurii grei. CĂLUGĂRU, O. P. 403. Locuia într-o ulicioară glodoasă din fundătura Badalanului. DUNĂREANU, CH. 65.

FUNDĂTÚRĂ ~i f. 1) Drum închis la un capăt (care întrerupe continuitatea circulației). 2) Parte a unei localități aflată departe de centru. 3) Localitate izolată, aflată într-un loc adâncit, închis de jur împrejur (de păduri, dealuri etc.). 4) Loc în adâncul unei păduri. /a [în]funda + suf. ~ătură

fundătură f. stradelă înfundată.

fundătúră f., pl. ĭ. Înfundătură, drum înfundat. V. și fundac și impas.

fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri

fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri

FUNDĂTÚRĂ s. v. alee.

FUNDĂTURĂ s. alee, intrare, (reg.) fundac, (înv.) impas.

fundătúră, fundături, s.f. – 1. Partea de deasupra portiței (uștior), la porțile de lemn maramureșene. De obicei, este formată din scânduri de brad traforate (figuri geometrice). Uneori este alcătuită din șipci dispuse vertical sau în formă de grătar. Fundătura are valoare strict estetică (Nistor, 1977: 22). 2. Drum înfundat, închis. – Din (în)funda „a închide, a astupa” (cf. lat. infundare) + suf. -ătură (DEX, MDA).

fundătúră, -i, s.f. – Partea de deasupra portiței (uștior), la porțile de lemn maramureșene. De obicei este formată din scânduri de brad traforate (figuri geometrice). Uneori este alcătuită din șipci dispuse vertical sau în formă de grătar. Fundătura are valoare strict estetică (Nistor 1977: 22). – Din înfunda „a închide, a astupa” (cf. lat. infundare) + -tură.

Fundătura, lăcaș de cult rupestru, cu hramul „Schimbarea la față”, situat în zona Aluniș-Nucu din jud. Buzău, la origine o stâncă desprinsă din culmea Crucea Spătarului. Scobită în interior, a fost amenajată ca biserică, cu o nișă a altarului, alte două pentru proscomidie și diaconicon, precum și un naos. Este atestată într-un hrisov din 12 ianuarie 1678. În 1892 se mai găsea aici un mare trunchi de fag netezit, cu 12 scobituri pe margine, servind drept străchini pentru călugări. Lăcașul, în prezent într-o avansată stare de degradare, reprezintă unul dintre cele mai interesante monumente de artă veche românească.