fundătúră, fundături, s.f. – 1. Partea de deasupra portiței (uștior), la porțile de lemn maramureșene. De obicei, este formată din scânduri de brad traforate (figuri geometrice). Uneori este alcătuită din șipci dispuse vertical sau în formă de grătar. Fundătura are valoare strict estetică (Nistor, 1977: 22). 2. Drum înfundat, închis. – Din (în)funda „a închide, a astupa” (cf. lat. infundare) + suf. -ătură (DEX, MDA).