FÁLCA falci s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetzei in care sunt fixatzi dintzii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer shi (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma larg deschisa pentru a inghitzi tot cei iese in cale; b) foarte furios gata sa se certe cu violentza. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte shi crustacee) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mashini care serveshte la prinderea unui obiect a unui material etc. la sfaramarea ori deformarea unui material etc. Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx cis).

falca sf [At: PSALT. SCH. 94/7 / Pl: falci (inv) falci / E: falci (pll inv. falce < lat falx cis)] 1 Fiecare dintre cele doua oase ale fetzei in care sunt fixatzi dintzii Si: (la oameni) maxilar (la animale) mandibula. 2 (Ie) Cu o ~ in cer shi (cu) alta (sau una) in (ori pe) pamant Foarte furios. 3 (Iae; in basme) Cu gura larg deschisa spre a inghitzi tot cei iese in cale. 4 Partea inferioara a obrazului. 5 (Pex) Obraz. 6 (La insecte) Maxila. 7 (Fam; ie) A da falci A manca cu lacomie. 8 (Ie) A (stra)muta (sau a stramba a drege) cuiva falcile A lovi zdravan peste fatza. 9 (Pfm; ie) A fi tare in falci A fi greu de convins. 10 (Reg; ie) A pune mainile sub falci A lenevi. 11 (Teh) Element al unui dispozitiv sau al unei mashini care serveshte la prinderea unui obiect a unui material la sfaramarea ori la deformarea unui material etc. 12 Fiecare dintre cele doua bratze ale piscului prin care acesta se leaga de osia dinainte a carului Si: falcea (4) (Ban) falcutza (3). 13 (Reg) Fiecare dintre cele doua talpici ale saniei Si: falcea (1) plasa talpetz. 14 (Inv) Fiecare dintre cele doua laturi care formeaza partea dinainte a corpului corabiei.

FÁLCA falci s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetzei in care sunt fixatzi dintzii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ◊ Expr. Cu o falca in cer shi (cu) alta (sau una) in pamant = a) (in basme) cu gura enorma larg deschisa pentru a inghitzi tot cei iese in cale; b) foarte furios gata sa se certe cu violentza. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei mashini care serveshte la prinderea unui obiect a unui material etc. la sfaramarea ori deformarea unui material etc. Refacut din falci (pl. inv. al lui falce < lat. falx cis).

FÁLCA falci s. f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetzei in care sint fixatzi dintzii; maxilar mandibula. Falcile incepeau a i se incleshta; toata firea se framinta in el. BUJOR S. 64. Mai degraba iai putea strimba falcile decit vorba. CREANGA P. 164. ◊ Expr. Cu o falca in cer shi (cu) alta (sau una) in pamint = (mai ales in basme) cu gura larg deschisa spre a inghitzi tot cei iese in cale; fig. aprins de minie. K shi dumneata zau vii co falcan cer shi unan pamint. REBREANU I. 55. Scorpia cu o falca in cer shi cu alta in pamint... se apropie k vintul de iute. ISPIRESCU L. 6. Atunci dracul porneshte co falcan ceri shi cu una in pamint shi intro clipa shi ajunge la pusnicul Danila. CREANGA P. 58. ♦ Partea inferioara a obrazului. Cind auzira una k aceasta totzi se lovira cu mina peste falca. ISPIRESCU L. 293. 2. (Tehn.; de obicei la pl.) Fiecare din piesele masive ale unei unelte sau ale unei mashini care serveshte la prindere sau farimare prin stringere. Menghina are doua falci de obicei una fixa shi alta mobila.

FÁLCA falci f. 1) Fiecare dintre cele doua oase ale fetzei in care sunt fixatzi dintzii; maxilar. ~a de sus. ~a de jos. ◊ Cu o ~ in cer shi (cu) alta in pamant a) cu gura larg deschisa; b) cuprins de manie; foarte furios. 2) Fiecare dintre cele doua partzi inferioare ale obrajilor. 3) Element al unui dispozitiv sau al unei mashini cu ajutorul caruia se prinde sau se strange un obiect. [G.D. falcii] /<lat. falx ~cis

FALCA s. f. (Mold. Trans. SV) Obraz. A: De te va lovi neshtine preste falca intoarcei lui shi ceialalta. VARLAAM. Batut peste falci. ALF. 9^r. C: Tu batushi pre totzi pizmashii mei preste falci. PSALT. (1651). Etimologie: lat. falx.

falca f. 1. fiecare din cele doua bucatzi osoase shi recurbate in cari stau infiptzi dintzii shi maselele: a da falci a manca cu lacomie; 2. partea fetzei dela tample shi ochi pana la barbie: cu o falca in cer (shi cu una pe pamant) cu o repeziciune supraomeneasca (asha cum umbla smeoaicele in basme); 3. prin analogie despre cracii dela furca carului despre betzele verticale de care atarna vatalele rasboiului de tzesut etc. [Falca e pentru falce (cf. salca shi salcie) = lat. FALCEM coasa aplicata falcii din cauza formei sale recurbate].

fálca f. pl. falcĭ (lat. falx falcis coasa k nuca d. nux nŭcis; it. falce pv. faus fr. faux cat. fals sp. hoz [coasa shi intindere de pamint] pg. fouce. V. falce falcea falcon). Osu in care staŭ infiptzĭ dintziĭ maĭ ales cel de jos. C’o falca’n cer shi cu alta’n pamint plin de furie de turbare.

fálca (maxilar) s. f. g.d. art. fắlcii; pl. falci

fálca s. f. g.d. art. falcii; pl. falci

FÁLCA s. (ANAT.) 1. v. maxilar. 2. v. mandibula. 3. v. maxila.

FALCA s. (ANAT.) 1. maxilar (fam. fig.) caprior. (Cu un pumn i stramuta ~.) 2. mandibula maxilar. (~ la insecte shi crustacee.) 3. maxila. (~ la unele molushte.)

fálca (fắlci) s. f. 1. Mandibula. 2. Obraz fatza. 3. Menghina. 4. Bratz al loitrei carutzei. 5. Talpa la sanie. Mr. megl. falca. Lat. falx falcem „secera”. Rezultatul normal falce (cf. it. falce prov. faus fr. faux cat. falx fals sp. falce hoz port. fouce) sa pastrat numai cu sensul lat. med. falcata (Mold. suprafatza egala cu 14323 m2); este insa evident k trebuie sa fi circulat shi in trecut cu sensul de „secera”. Schimbarea semantica de la „secera” la „falca” se explica prin forma caracteristica a mandibulei (cf. sard. cavanu „mandibula” cavana „secera”); dar aceasta schimbare apare numai in rom. shi in alb. fëljkinë < *falcinea. Diferentzierea fonetica intre falce shi falca se explica in general plecinduse de la un lat. *falca pentru ultima forma (Pushcariu 575; CandreaDens. 542; Densusianu GS II 315; REW 3175; DAR) cf. shi rezultatul prov. falco „buca”; este insa posibil shi sa fie vorba de un sing. reconstituit pe baza pl. falci < falce. Der. lui falce din mag. falka „bucata” (Dumke Jb. XIX 76) nu este posibila cf. Draganu Dacor. VII 214. Der. falcar s. m. (la ham capetzea); falcaritza s. f. (tetanos) numit datorita contragerii musculare care il impiedica pe bolnav sa inchida gura; falcata s. f. (planta Dorycnium herbaceum); falcau s. m. (laudaros) incrucishare a lui falca cu fulau < *falau; falcea s. f. (talpa de sanie; stinghii de lemn ce leaga scindurele care formeaza fundul carului; la razboiul de tzesut cele doua bratze ale vatalelor; la car piesa a piscului; la melitza cele doua scindurele in care intra melitza; bratz lateral la afetul tunului); falcer s. m. (Mold. cositor care lucreaza in acord) de la falce; falcos adj. (cu falci mari; mincau); falcutza s. f. (stinghie de pe fundul carului). Din rom. provin rut. falĭča „masura de suprafatza” shi falĭčarĭ „muncitor” (Miklosich Wander. 20; Candrea Elemente 404).

ai cadea falca / fatza expr. a fi surprins / uluit.