fálca (fắlci) s. f. 1. Mandibula. 2. Obraz fatza. 3. Menghina. 4. Bratz al loitrei carutzei. 5. Talpa la sanie. Mr. megl. falca. Lat. falx falcem „secera”. Rezultatul normal falce (cf. it. falce prov. faus fr. faux cat. falx fals sp. falce hoz port. fouce) sa pastrat numai cu sensul lat. med. falcata (Mold. suprafatza egala cu 14323 m2); este insa evident k trebuie sa fi circulat shi in trecut cu sensul de „secera”. Schimbarea semantica de la „secera” la „falca” se explica prin forma caracteristica a mandibulei (cf. sard. cavanu „mandibula” cavana „secera”); dar aceasta schimbare apare numai in rom. shi in alb. fëljkinë < *falcinea. Diferentzierea fonetica intre falce shi falca se explica in general plecinduse de la un lat. *falca pentru ultima forma (Pushcariu 575; CandreaDens. 542; Densusianu GS II 315; REW 3175; DAR) cf. shi rezultatul prov. falco „buca”; este insa posibil shi sa fie vorba de un sing. reconstituit pe baza pl. falci < falce. Der. lui falce din mag. falka „bucata” (Dumke Jb. XIX 76) nu este posibila cf. Draganu Dacor. VII 214. Der. falcar s. m. (la ham capetzea); falcaritza s. f. (tetanos) numit datorita contragerii musculare care il impiedica pe bolnav sa inchida gura; falcata s. f. (planta Dorycnium herbaceum); falcau s. m. (laudaros) incrucishare a lui falca cu fulau < *falau; falcea s. f. (talpa de sanie; stinghii de lemn ce leaga scindurele care formeaza fundul carului; la razboiul de tzesut cele doua bratze ale vatalelor; la car piesa a piscului; la melitza cele doua scindurele in care intra melitza; bratz lateral la afetul tunului); falcer s. m. (Mold. cositor care lucreaza in acord) de la falce; falcos adj. (cu falci mari; mincau); falcutza s. f. (stinghie de pe fundul carului). Din rom. provin rut. falĭča „masura de suprafatza” shi falĭčarĭ „muncitor” (Miklosich Wander. 20; Candrea Elemente 404).