divórtz sn [At: SAULESCU HR. I 39/27 / V: ~rs (inv) ~ia sf ~ium ~rciu (reg) dihó~ / Pl: ~uri / E: fr divorce it divorzio lat divortium] 1 Desfacere pe cale legala a unei casatorii Si: despartzire. 2 (Ilv) A da ~ A intenta actziune de divortz Si: a divortza (1). 3 (Fig) Dezacord intre doua lucruri actziuni idei etc.

DIVÓRTZ divortzuri s. n. Desfacere legala a casatoriei a legaturilor oficiale dintre sotz shi sotzie. V. despartzire. Va cere divortz. In citeva luni va fi libera. C. PETRESCU C. V. 355. Cind afla despre divortz Miron se cruci. REBREANU R. I 233. ◊ Expr. A da divortz = a intenta actziune de divortz. Varianta: divórs (SADOVEANU P. M. 63 IBRAILEANU A. 65) s. n.

DIVÓRTZ s.n. 1. Desfacere a unei casatorii pe cale legala. 2. (Fig.) Ruptura separare. [Var. divors s.n. / < lat. divortium cf. it. divorzio fr. divorce].

DIVÓRTZ s. n. 1. desfacere a unei casatorii pe cale legala. 2. (fig.) dezacord nepotrivire; ruptura. (< fr. divorce lat. divortium)

DIVÓRTZ ~uri n. Desfacere legala a unei casatorii. /<fr. divorce lat. divortium

divortz n. 1. ruptura legala a casatoriei; 2. fig. separatziune completa.

* divórtz n. pl. urĭ (fr. divorce d. lat. divortium). Despartzenie desfacere legala a uneĭ casatoriiĭ. Fars. rs.

divórs sn vz divortz

DIVÓRS s.n. v. divortz.

divórtz s. n. pl. divórtzuri

divórtz s. n. pl. divórtzuri

divortz.

DIVÓRTZ s. (JUR.) despartzire separare separatzie (pop.) despartzenie. (~ intre sotzi.)

DIVORTZ s. (JUR.) despartzire separare separatzie (pop.) despartzenie. (~ intre sotzi.)

Divortz ≠ casatorie recasatorie

DIVORTZ. Subst. Divortz despartzire despartzenie (inv.) desfacerea casatoriei anularea casatoriei. Abandonarea familiei abandon familial. Proces de divortz. Adj. Divortzat despartzit. Vb. A divortza a da divortz a se despartzi a se separa a desface (a anula) casatoria. A obtzine divortzul ashi recapata libertatea (fig.). A parasi familia a abandona familia. V. vaduvie.