DEZOLÁRE dezolari s. f. Mahnire adanca; deprimare. ♦ Fig. Singuratate trista shi apasatoare; pustiu pustietate. V. dezola.

dezolare sf [At: BARITZIU P. A. I 289 / S shi: (inv) deso~ / Pl: ~lari / E: dezola] 1 Pustietate. 2 (Fig; rar) Loc pustiu Si: (inv) dezolatzie (2). 3 Deprimare.

DEZOLÁRE dezolari s. f. Mahnire adanca; deprimare. ♦ Fig. Loc mediu caracterizat printro singuratate trista shi apasatoare; pustiu pustietate. V. dezola.

DEZOLÁRE s. f. 1. Mihnire adinca tristetze jale. De nar fi fost macar atita soare SHiatita dezolare La fiecare poarta. D. BOTEZ P. O. 172. SHi mie inima zadarnic de rastrishte incercata: Pentru veci sub dezolare nu se poate morminta. MACEDONSKI O. I 31. 2. Fig. Pustiu pustietate singuratate trista shi apasatoare. Se afla printre aceste vai unele carora furtunile leau smuls padurile de brazi lasindule pustii shi stranii in marea lor dezolare. BOGZA C. O. 96. [Circiumile] aveau un aer de parasire shi dezolare. SADOVEANU B. 162. Ce sinistra evocare a naturii! Castelul pe stinca coltzuroasa... fulgerele dese shi tacute luminind dezolarea naturii. GHEREA ST. CR. III 298.

DEZOLÁRE s.f. 1. Tristetze jale mahnire adanca; dezolatziune. 2. (Fig.) Singuratate trista shi apasatoare; pustiu. [< dezola].

DEZOLÁRE s. f. 1. tristetze jale mahnire adanca. 2. (fig.) singuratate apasatoare; pustiu. (< dezola)

DEZOLÁRE ~ari f. Stare de apasare sufleteasca profunda shi persistenta; depresiune; deprimare. /v. a dezola

dezolare f. 1. devastare completa ruina desavarshita; 2. fig. mahnire mare durere adanca.

* dezolatziune f. (lat. desolátio ónis). Mare devastare. Fig. Intristare extrema. SHi átzie shi áre.

dezoláre s. f. g.d. art. dezolắrii; pl. dezolắri

dezoláre s. f. g.d. art. dezolarii; pl. dezolari

DEZOLÁRE s. v. jale.