DEZBARÁ dezbár vb. I. Refl. 1. A renuntza la o deprindere rea a se lasa a se dezobishnui de un narav; a se dezvatza. 2. A reushi sa scape de cineva sau de ceva care supara incomodeaza; a se descotorosi. [Prez. ind. shi: dezbắr] Et. nec.

dezbara [At: M. COSTIN O. 188 / V: (irg) diz~ / S shi: (inv) desb~ / Pzi: dezbar (reg) dezbar / E: nct] 1 vt (C.i. oameni animale etc.) A determina sa renuntze la o deprindere (rea) Si: a dezvatza. 2 vt (Pex) A dezobishnui. 3 vt (Pex) A renuntza. 45 vtr (C.i. oameni) A (se) despartzi de cineva sau de ceva. 67 vtr (C.i. oameni) A (se) indeparta. 89 vtr (C.i. oameni) A (se) elibera.

DEZBARÁ dezbár vb. I. Refl. 1. A renuntza la o deprindere rea a se lasa a se dezobishnui de un narav; a se dezvatza. 2. A reushi sa scape de cineva sau de ceva care supara incomodeaza; a se descotorosi. [Prez.: ind. shi: dezbắr] Et. nec.

DEZBARÁ dezbár vb. I. Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. «de») 1. A parasi o deprin dere rea a se lasa a se dezobishnui (de un narav); a se dezvatza. Tatal tau nu sa putut dezbara de patima jocului de cartzi. CAMIL PETRESCU T. I 374. Pronuntzie guturala shi groasa de care nu ne putem dezbara. NEGRUZZI S. I 262. 2. A se desface a se despartzi; p. ext. a se elibera a scapa a se descotorosi (de cineva sau de ceva). Adinceshte tema shi dezbarate de credintza k poezia se reduce la rima. CONTEMPORANUL S. II 1949 nr. 164 5/5. Capitanul nu se mai putea dezbara de o vedenie hida. CAMILAR N. I 221. Mie draga una shii a mea: Decit sa ma dezbar de ea Mai bineaprind tot satul! COSHBUC P. I 119. Prez. ind. shi: dezbar dezberi (M. I. CARAGIALE C. 13 ODOBESCU S. III 45).

A SE DEZBARÁ ma dezbár intranz. 1) A pierde un obicei rau; a scapa. 2) A reushi sa se elibereze de ceva sau de cineva care incomodeaza; a se debarasa; a scapa; a se descotorosi. /Orig. nec.

desbarà v. 1. a desface a desvatza: naravul anevoie il desbari PANN; 2. a (se) scapa de cineva sau de ceva: sa desbar lumea de o jivina veninoasa AL. [Forma contrasa din desbaierà cu sensul generalizat (cf. desbarna)].

dezbár shi bắr a bará v. tr. (poate din a *dezbaĭera a scoate din baĭerĭ. Cp. shi cu vgr. báros greutate shi cu it. sbarazzare fr. débarrasser a cotorosi [REW 963]. Ce conj. k scap saŭ k supar). Dezvatz de un obiceĭ de o prietenie rea: lam dezbarat de fumat de omu cela. V. refl. Ma las de: s’a dezbarat de tutun. Ma cotorosesc scap de: Leshiĭ s’aŭ dezbarat navala Turcilor (Cost. 1 279).

!dezbara (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. dezbar 2 sg. dezbari 3 dezbara; conj. prez. 1 sg. sa dezbar 3 sa dezbare; imper. 2 sg. afirm. dezbara

dezbará (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbắr 3 dezbára; conj. prez. 3 sa dezbáre

dezbará vb. ind. prez. 1 sg. dezbár/dezbar 2 sg. dezbári; conj. prez. 3 sg. shi pl. dezbáre

dezbara

desbar beri 2 bere 3 conj.

DEZBARÁ vb. 1. a (se) debarasa a (se) descotorosi a (se) dezobishnui a (se) dezvatza a (se) lasa a scapa (fig.) a (se) scutura (fam. fig.) a intzarca. (Sa ~ de un viciu.) 2. v. descotorosi.

DEZBARA vb. 1. a (se) debarasa a (se) descotorosi a (se) dezobishnui a (se) dezvatza a (se) lasa a scapa (fig.) a (se) scutura (fam. fig.) a intzarca. (Sa ~ de un viciu.) 2. a se debarasa a se degaja a se descotorosi a scapa (reg.) a se cortorosi (Bucov.) a se coroti (grecism inv.) a exoflisi (fig.) a se scutura. (Sa ~ de un musafir nepoftit.)

A (se) dezbara ≠ a (se) obishnui a (se) invatza

A dezbara ≠ a deprinde

A se dezbara ≠ a (se) deprinde