căuș sn [At: DOSOFTEI, V. S. 266 B/34 / P: că-uș / Pl: ~e / E: ml *cau + -uș] 1 Vas în formă de cupă sau de lingură mai mare, cu mâner sau coadă, confecționat de obicei din lemn (de răchită sau de plop), rar din metal, cu care se scoate o materie lichidă dintr-un recipient, spre a se turna în altul. 2 Conținutul unui căuș (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 Vas pentru (scosul sau) căratul apei din fântână. 5 Conținut al unui căuș (4). 6 Vasul împreună cu conținutul. 7 Vas pentru turnatul vinului din pritoacă în cadă, a strugurilor mustuiți sau a prunelor, când se fierbe rachiul. 8 Conținutul unui căuș (7). 9 Vasul împreună cu conținutul. 10 Lopățică pentru scos apa din luntre. 11 Conținutul unui căuș (10). 12 Vas de lemn cu care se vămuiește făina, fasolea etc. 13 Conținutul unui căuș (12). 14 Vasul împreună cu conținutul. 15 Vas cu care (se aduce făina din pod sau) se iau grăunțe pentru dat la păsări Cf cauc¹, ciutură. 16 Conținutul unui căuș (15) 17 Vasul împreună cu conținutul. 18 (Îe) A veni sau a cădea) (cuiva) drăguș la ~ A fi nevoit să ceri ajutorul cuiva (care te are la mână, care are ceva cu tine, care nu ți-e binevoitor) Cf a prinde pe cineva la strâmtoare, a-i veni apa la moară. 19 (Îe) A lua cu ~ul de la inimă A alina durerile, necazurile cuiva deodată Cf a lua cu mâna. 20 Unealtă (de metal) pentru pescuit. 21 Conținutul unui căuș (20). 22 Unealta împreună cu conținutul. 23 Coș mic făcut din scoarță, în care se pun fructe, rășină etc. Cf corugă. 24 Conținutul unui căuș (23). 25 Coșul împreună cu conținutul. 26 (Zid) Lingură cu care zidarul ia var din albie Si: canciog, cauc¹. 27 Conținutul unui căuș (25). 28 Lingura împreună cu conținutul. 29 (Mor) Cupă a roții de moară, în care cade apa Si: blid, ciutură, făcău. 30 Conținutul unui căuș (29). 31 Cupa împreună cu conținutul ei. 32 (Pan) Foaie de ceapă. 33 (Îe) A face mâna ~ A da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. 34 Piesă din tablă folosită pentru legarea cablului de foraj de un ax (sau a două cabluri între ele). 35 Cauciuc. 36 Bazin mic într-un port, pentru ambarcațiuni.

CĂÚȘ, căușe, s. n. 1. Vas de lemn sau de metal în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua cu el apă, făină, grăunțe etc. Se dădu lîngă firul de apă și ținu palmele potrivite în chip de căuș. SADOVEANU, Z. C. 290. Vîntul în ogeac suspină, Mișcă-ntr-una cleampa ușii; Amorțit-au greierușii Subt căușul de făină. IOSIF, PATR. Ilinca a ieșit cu un căuș de grăunțe să dea de mîncare la păsări. VLAHUȚĂ, O. A. 350. Apa ciuruia din țeve aurite și o lua cu năstrape și cu căușe de aur. ISPIRESCU, L. 38. ◊ (Poetic) În căușul palmei mici, [lacrimile] Străluceau ca licurici. CASSIAN, în POEZ. N. 109. ◊ Expr. A face mîna căuș = a da mîinii forma unui recipient, apropiind degetele și adîncind palma. A-i cădea sau a-i veni (cuiva) drăguș la căuș v. drăguș. ♦ Cantitatea de lichid, de făină, de grăunțe etc. care intră în vasul descris mai sus; fig. cantitate mare. Flinta-i sămănase, în carne vie, un căuș de gloanțe. GALACTION, O. I 249. Am un căuș de alune Și numai două-s bune (Soarele și luna). GOROVEI, C. 351. 2. Nume dat diferitelor unelte sau părți ale uneltelor în formă de căuș (1): a) (regional) instrument de pescuit. Să iei căușul ist de prins pește... și du-te tot așa spre soare-răsare. ȘEZ. XXI 27; b) cupa la roata morii de apă. Țăranii din munte întrebuințează... morile cu roate așezate de-a curmezișul (roate cu căușe sau făcaie). ODOBESCU, S. II 107; c) lingura cu care zidarul ia varul sau tencuiala; canciog.

CĂÚȘ, căușe, s. n. Vas în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, grăunțe etc.; p. ext. nume dat unor unelte care au această formă. ◊ Expr. A face mâna căuș = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunțe etc. care intră în vasul descris mai sus. – Din *cau (< lat. cavus) + suf. -uș.

CĂÚȘ ~e n. 1) Vas de lemn în formă de lingură mare, folosit în gospodărie pentru a lua sau a încărca materiale pulverulente, grăunțe și, rar, lichide. ◊ A-și face mâna (sau mâinile) ~ a apropia degetele și a adânci palma în formă de lingură. 2) Cantitate de materiale care încape într-un astfel de vas. 3) Cupa excavatorului; benă. [Sil. că-uș] /<lat. cau + suf. ~uș

căuș n. 1. lingură mare de lemn cu mânerul scurt, cu care țăranul scoate făină din sac ori vin din cadă: un căuș de faină; 2. Mold. fam. îmi vine drăguș la căuș, a ajunge să ceară ajutor, a recurge la bunătatea cuiva (lit. a se ruga de un căuș de făină). [Pol. KOUSZ, pahar].

căúș n., pl. e (pol. kousz, rut. kavúš, kovš, vsl. kovšŭ, d. litv. káuszas. Bern. 1, 594). Cáuc, ispol, vas de scos lichide orĭ făină dintr’o cantitate maĭ mare. Cantitatea care încape în asemenea vas: un căuș de fasole. A ajunge (saŭ a veni) drăguș la căuș, a ajunge să aĭ nevoĭe de cineva: lasă c’aĭ să-mĭ viĭ tu drăguș la căuș! V. cupă, meredeŭ, cofer.

căușa [At: RĂDULESCU-CODIN, Î. / P: că-u~ / Pzi: ~șez / E: căuș] 1 vr (Reg; d. tencuială) A se coșcovi. 2 vi (Reg; d. oameni) A slăbi. 3 vr (Trs; gmț; d. oameni) A se îmbăta.

căúș s. n., pl. căúșe

căúș s. n., pl. căúșe

căuș, pl. căușe

CĂÚȘ s. 1. cauc, scafă, (Transilv.) șuflă, lingură de scos. (Cu ~ul se scot cerealele din sac.) 2. ispol, (reg.) răscol, scăfiță. (~ de scos apa din luntre.) 3. v. cupă. 4. v. cancioc.

CĂUȘ s. 1. cauc, scafă, (Transilv.) șuflă, lingură de scos. (Cu ~ se scot cerealele din sac.) 2. ispol, (reg.) răscol, scăfiță. (~ de scos apa din luntre.) 3. (TEHN.) blid, ciutură, cupă, (reg.) făcău. (~ la roata morii.) 4. (TEHN.) canciog, (reg.) canceu, lingură. (~ al zidarului.)