opțiuni
  • info

12 definiții pentru cuvântător (s.m.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.

CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cuvântă (1), cuvântăreț; care are însușirea de a vorbi. 2. (Rar) S. m. și f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.

cuvântător, ~oare [At: CORESI, EV. 483 / Pl: ~i, ~ / E: cuvânta + (ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care are capacitatea de a vorbi. 3 a (Înv) Cultivat. 4 a (Înv) Înțelept. 5 smf (Înv) Vorbitor. 6 smf Orator. 7 sm Predicator.

CUVÂNTĂTÓR1 ~i m. rar Persoană care vorbește frumos și liber în fața unui public; orator; vorbitor. /a cuvânta + suf. ~tor

CUVÎNTĂTÓR2, -OÁRE, cuvîntători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care vorbește în public; vorbitor, orator. De la tribună coboară, greu, cel din urmă cuvîntător. SAHIA, N. 21.

cuvîntătór, -oáre adj. și s. Care cuvîntează, orator.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cuvântătoáre

cuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; f. sg. și pl. cuvântătoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUVÂNTĂTÓR adj., s. v. vorbitor.

CUVÂNTĂTÓR s. v. conferențiar, orator.

cuvîntător adj., s. v. VORBITOR.

cuvîntător s. v. CONFERENȚIAR. ORATOR.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cuvântător, cuvântători s. m. (intl.) 1. procurator. 2. avocat.

Intrare: cuvântător (s.m.)
cuvântător2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuvântător
  • cuvântătorul
  • cuvântătoru‑
plural
  • cuvântători
  • cuvântătorii
genitiv-dativ singular
  • cuvântător
  • cuvântătorului
plural
  • cuvântători
  • cuvântătorilor
vocativ singular
  • cuvântătorule
plural
  • cuvântătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cuvântător, cuvântătorisubstantiv masculin
cuvântătoare, cuvântătoaresubstantiv feminin

  • 1. rar Conferențiar, orator, vorbitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: conferențiar orator vorbitor
    • format_quote De la tribună coboară, greu, cel din urmă cuvîntător. SAHIA, N. 21. DLRLC
etimologie:
  • Cuvânta + sufix -ător. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.