conferențiár, ~ă [At: DA / P: ~ți-ar / Pl: ~i, ~e / E: fr conférencier] 1-2 smf, a (Persoană) care ține o conferință (3). 3 sm Grad de învățământ superior, intermediar între lector și profesor. 4-5 smf, a (Persoană) care deține acest grad didactic în învățământul superior.

CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține o conferință (sau care se îndeletnicește cu ținerea de conferințe). Toți priveau posomoriți, numai conferențiarul vorbea senin. C. PETRESCU, Î. II 116. 2. Titlu dat unei persoane care predă în învățămîntul superior, fiind superior în grad lectorului și inferior profesorului, dar avînd ca și profesorul dreptul de a ține cursuri și examene. Conferențiar la Institutul politehnic. ▭ Gradul de conferențiar se acordă persoanelor care au titlul de candidat în științe și funcționează ca asistent sau lector în instituțiile de învățămînt superior sub conducerea unui profesor. B. O. 1953, 2. – Pronunțat: -ți-ar.

CONFERENȚIÁR, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care ține o conferință, vorbitor. 2. Grad în învățământul superior imediat inferior profesorului; persoană care are acest grad. [Pron. -ți-ar. / cf. fr. conférencier].

CONFERENȚIÁR, -Ă s. m. f. 1. cel care ține o conferință, vorbitor. 2. grad în învățământul superior. (< fr. conférencier)

CONFERENȚIÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) Persoană care ține o conferință. 2) Persoană care predă într-o instituție de învățământ superior, deținând funcția intermediară între lector și professor. /<fr. conférencier

conferențiar m. cel ce ține o conferință despre vre-o materie literară sau științifică.

*conferențiár, -ă s. (d. conferență; fr. conférencier). Care ține o conferență.

conferențiár (-ți-ar) s. m., pl. conferențiári

conferențiár s. m. (sil. -ți-ar), pl. conferențiári

conferențiar (i-a)

conferențiar.

CONFERENȚIÁR s. orator, vorbitor, (rar) cuvântător. (Un ~ bine documentat.)

CONFERENȚIAR s. orator, vorbitor, (rar) cuvîntător. (Un ~ bine documentat.)